Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,8 min

Distribuie

Intriga matrimonială este o poveste a maturizării şi a descoperirii sinelui, ce are în centrul ei trei prieteni, proaspeţi absolvenţi de facultate la Universitatea Brown din Providence. Cei trei ajung să formeze un triunghi amoros, în centrul căruia se află Madeleine Hanna, o tânără dintr-o familie americană înstărită. Iubită de Mitchell, pasionat de studii religioase, dar şi de exuberantul Leonard, care se specializează în biologie, tânăra Madeleine îl preferă pe cel de-al doilea chiar şi atunci când află că acesta suferă de o boală psihică.

Cei trei parcurg un traseu iniţiatic care îi face să se maturizeze şi să se descopere, în ciuda faptului că rezultatele nu sunt întotdeauna cele dorite de ei. Romanul lui Eugenides nu este doar o poveste de dragoste, ci şi unul despre întortocheatele trasee ale minţii şi sufletului unor tineri ce se confruntă cu realităţile vieţii, o carte scrisă în acelaşi stil cuceritor care l-a consacrat pe autorul american.

Jeffrey Eugenides s-a născut la Detroit, în 1960, într-o familie de origine grecească. A absolvit magna cum laude Brown University şi, în 1986, a obţinut un masterat la Stanford University. A publicat povestiri în cele mai prestigioase reviste literare americane: „The New Yorker”, „The Paris Review”, „The Yale Review”, „Granta”.

Primul său roman, Sinuciderea fecioarelor (1993; Polirom, 2005, 2014), s-a bucurat de un succes răsunător, fiind ecranizat de Sofia Coppola, într-o producţie cu James Woods, Kathleen Turner şi Kirsten Dunst în rolurile principale. Romanul Middlesex (2002; Polirom, 2005, 2014) i-a adus elogiile criticii, care l-a comparat cu monştrii sacri ai literaturii americane, Saul Bellow şi Philip Roth, şi a fost distins, în anul 2003, cu Premiul Pulitzer.

Romanul de față s-a aflat pe lista celor mai bune 100 de cărţi a publicaţiei „The New York Times Magazine”.

Eugenides este profesor de scriere creativă la Lewis Center for the Arts din Princeton. La Editura Polirom a mai apărut volumul de povestiri: Marele Experiment (2018).

Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/intriga-matrimoniala-roman-g7crc7t4/

 

Articole similare

  • PATRU ANOTIMPURI. PATRU POVESTIRI. TREI ECRANIZĂRI DE SUCCES. ÎNCHISOAREA ÎNGERILOR, nuvela care a stat la baza celebrului film Shawshank Redemption, cu Tim Robbins și Morgan Freeman. Un deținut, condamnat pe nedrept, se gândește zi și noapte la o răzbunare demnă de contele de Monte-Cristo. UN ELEV CAPABIL, povestirea care a inspirat thrillerul psihologic Apt Pupil. Un elev de liceu e obsedat de trecutul întunecat al unui bătrân din orașul său. CADAVRUL, nuvela după care s-a făcut filmul Stand by Me, cu River Phoenix și Kiefer Sutherland. Patru adolescenți trec dincolo

  • Fă cunoștinţă cu Mog, pisica preferată a tuturor, în această minunată serie de cărticele pentru copii mici. Judith Kerr (1923-2019) s-a născut la Berlin, într-o familie de evrei germani. Judith este o scriitoare bine-cunoscută în lumea cărților ilustrate pentru copii, cele mai îndrăgite fiind poveștile cu Mog și Tigrul care a venit la ceai, un bestseller care continuă să fie citit, ediție după ediție, de peste cincizeci de ani. În 2012, Judith a fost decorată cu Ordinul Imperiului Britanic, iar în 2019 a câștigat premiul British Book pentru ilustratorul anului. Mai multe despre carte -

  • În Germania anului 1933, Anna trăiește cu capul în nori, prea ocupată cu temele și cu mersul la săniuș ca să plece urechea la discuțiile despre Hitler. Însă într-o zi ea și fratele ei sunt nevoiți să fugă din țară, în grabă și pe ascuns, departe de tot ce cunosc și mai ales de amenințarea nazistă. Așa începe marea lor aventură, uneori înspăimântătoare, adesea amuzantă și cu siguranță din ce în ce mai fascinantă, pe măsură ce copiii trec prin noi și noi întâmplări. Judith a scris Când Hitler a furat