Distribuie
O carte intitulată „Fiert în cafea de 5:00 cu Nichita în 100 de sonete”, semnată de poetul, prozatorul și dramaturgul Gheorghe Calamanciuc, a apărut recent la o editură din Iași.
Potrivit scriitorului Daniel Corbu, prefațatorul volumului, aceasta este a doua carte de sonete a autorului, după „51 de sonete pentru îndrăgostiții de fantasme”, care a văzut lumina tiparului, la Iași, în anul 2019.
„Cititorul aplicat al acestor construcții lirice profunde („sonetto”, „piccolo suono” – poezie cu formă fixă), în care autorul atacă temele mari (nașterea, iubirea, misterul, suferința, divinația, moartea) va fi de acord cu ideea noastră că orice istorie a sonetului românesc de la Gheorghe Asachi, trecând prin Eminescu (29 sonete), Codreanu (regele sonetului la noi), Voiculescu și până la sonetiștii de azi, nu-l mai poate ignora pe Gheorghe Calamanciuc. Interesant, ademenitor la lectură este ultimul ciclu al cărții de față în care poetul imaginează un joc de mare atractivitate pornind de la unele fulgerări lirice ale lui Nichita Stănescu. Astfel, iubitorii sonetului (această „instituție italiană cu sucursale în toată Europa, la fel ca papalitatea”, cum spunea cândva Ștefan Augustin Doinaș), vor avea o lectură sărbătorească”, a subliniat Daniel Corbu, imediat după apariția volumului, stârnindu-ne interesul lecturii.
Gheorghe Calamanciuc s-a născut pe 7 februarie 1945 în satul Mihoreni, raionul Herța, Ucraina. A absolvit Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți. A fost director de școală, profesor de limba română, lector la Universitatea de Stat „A. Russo”, redactor literar la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți.
A semnat volumele de piese: „Ultima noapte de mileniu cu un copil îmbătrânit”, „Ultimul urmaș al lui Ștefan”, „Teatru pentru copii”; cărțile de versuri „Toamna risipei lui Adam”, „Singur în 50 de poeme” și „Poemele repausului”; „Poeme de citit bătrânețea”, „50 de sonete pentru îndrăgostiții de fantasme”; romanele „Don Juan în derivă”, „Don Juan de mucava”, „Don Juan, proscrisul”, „Celebritatea ghinionistului” și „Don Juan izgonitul din visuri”.
Mai multe despre carte – AICI – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/fiert-in-cafea-de-5-00-cu-nichita-in-100-de-sonete-vr3x3c4c/
Articole similare
PATRU ANOTIMPURI. PATRU POVESTIRI. TREI ECRANIZĂRI DE SUCCES. ÎNCHISOAREA ÎNGERILOR, nuvela care a stat la baza celebrului film Shawshank Redemption, cu Tim Robbins și Morgan Freeman. Un deținut, condamnat pe nedrept, se gândește zi și noapte la o răzbunare demnă de contele de Monte-Cristo. UN ELEV CAPABIL, povestirea care a inspirat thrillerul psihologic Apt Pupil. Un elev de liceu e obsedat de trecutul întunecat al unui bătrân din orașul său. CADAVRUL, nuvela după care s-a făcut filmul Stand by Me, cu River Phoenix și Kiefer Sutherland. Patru adolescenți trec dincolo
Fă cunoștinţă cu Mog, pisica preferată a tuturor, în această minunată serie de cărticele pentru copii mici. Judith Kerr (1923-2019) s-a născut la Berlin, într-o familie de evrei germani. Judith este o scriitoare bine-cunoscută în lumea cărților ilustrate pentru copii, cele mai îndrăgite fiind poveștile cu Mog și Tigrul care a venit la ceai, un bestseller care continuă să fie citit, ediție după ediție, de peste cincizeci de ani. În 2012, Judith a fost decorată cu Ordinul Imperiului Britanic, iar în 2019 a câștigat premiul British Book pentru ilustratorul anului. Mai multe despre carte -
În Germania anului 1933, Anna trăiește cu capul în nori, prea ocupată cu temele și cu mersul la săniuș ca să plece urechea la discuțiile despre Hitler. Însă într-o zi ea și fratele ei sunt nevoiți să fugă din țară, în grabă și pe ascuns, departe de tot ce cunosc și mai ales de amenințarea nazistă. Așa începe marea lor aventură, uneori înspăimântătoare, adesea amuzantă și cu siguranță din ce în ce mai fascinantă, pe măsură ce copiii trec prin noi și noi întâmplări. Judith a scris Când Hitler a furat

