Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 27 octombrie 2021Timp citire: 3 min

Distribuie

CONSTANTINESCU Viorica (27 mai 1943,  Bereşti-Bistriţa, jud. Bacău – 22 oct. 2021, Iași) filolog şi eseist. Membră a Uniunii Scriitorilor din România. Studii la Liceul Roman Vodă din Roman, apoi Facultatea de Filologie a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, specializare la Universitatea din Augsburg (1990-1994). Profesor la Facultatea de Litere, şefa Catedrei de literatură comparată şi estetică. Debutează cu recenzii în Iaşul literar (1967), publică studii, articole şi eseuri în Cronica, Ateneu, România literară, Orizont, Sinteze, Cahiers roumains d’etudes litteraires etc. Publică, de asemenea, studii privind literatura română în context european în volume colective din Germania. Bogată activitate de traducere, între care volumul bilingv de poeme din limba spaniolă Poesiás de Teresa de Avila. Realizează antologia Povestiri biblice (Iaşi, Junimea, 1990). Publică volumele Arta grădinii (Bucureşti, Meridiane, 1992), Evreul stereotip (Bucureşti, Editura Eminescu, 1996), Dicţionar de personaje biblice şi reprezentarea lor în arte, împreună cu Baruch Tercatin (Tel Aviv, Hasefer, 2002), Dicţionar de personaje biblice şi reprezentarea lor în arte (Iaşi, Universitas XXI, 2005), Exotismul în literatura română din secolul al XIX-lea, Literatura europeană între neoplatonism şi mariologie (Iaşi, Universitas XXI, 2002), apoi Cultura poetică, eseuri de literatură comparată (Iaşi, Junimea, 1999), Poveşti de Fraţii Grimm, ediţie integrală, traducere din limba germană. Director al revistei Acta Iassyensia comparationis. Deţinătoare a unor premii, între care Premiul revistei Cronica pentru eseu de filosofia religiei (1994). (Nicolae Busuioc, Scriitori și publiciști ieșeni contemporani. Dicționar. 1945-2008, ediția a III-a, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2009)

Volume aflate în bibliotecă:

Arta grădinii / Viorica S. Constantinescu. – București : Meridiane , 1992.  312 p., I 18718

Cultura poetică : (eseuri de literatură comparată şi teorie literară) / Viorica S. Constantinescu. – Iași : Junimea , 1999. 164 p., II 64557

Curs de teoria literaturii / Viorica S. Constantinescu. – Iași : Editura Universităţii „Al.I. Cuza ” , 1991., 82.01/C66

Dicţionar de personaje biblice şi reprezentarea lor în arte / Viorica S. Constantinescu, Baruch Tercatin. – București : Hasefer , 2002 ( : Monitorul oficial) . 376 p., III 28347

Dicţionar de personaje biblice (Noul Testament) şi reprezentarea lor în artă / Viorica S. Constantinescu. – Iași : Universitas XXI , 2005 ( : Print Color) . 100 p., III 29474

El hebreo estereotipo : esbozo de historia cultural / Viorica S. Constantinescu ; traducido al espanol por Eugen Hac ; prefacio por Vasile Spiridon. – Iași : Institutul European , 2014.  289 p., II 80874

Evreul stereotip : schiţă de istorie culturală / Viorica S. Constantinescu. – București : Editura Eminescu, 1996. 260 p., II 59858

Exotismul în literatura română din secolul al XIX-lea / Viorica S. Constantinescu. – Iași : Editura Universităţii „Al.I. Cuza ” , 1998.  192 p., II 62474

OMUL biblic : schiţă tipologică / Viorica S. Constantinescu, Mihai Capşa, Irina Hăilă, Livia Iacob ; cuvânt înainte de Livia Iacob. – Iași : Institutul European , 2012. 220 p., II 78998

articole în periodice:

Victimele celebre ale Holocaustului: Edith Stein, În Ateneu, An. 57, Nr. 608 (apr. 2020), p. 16

Cuvânt și imagine în „Scrisorile” lui Plinius cel Tânăr, În Ateneu, An. 57, Nr. 607 (mart. 2020), p. 12-13

Recenzii, articole despre:

Dram, Constantin, Un ”proiect de viață” atemporal, totuși… [recenzie la volumul ”Viața lui Julien Templierul (fantezie  medievală)” de Viorica S. Constantinescu. București : Editura ”Cartea Românească Educațional”, 2019], În Convorbiri literare, An. 153, Nr. 2 (feb. 2021), p. 86-88

Petruşcă, Dan, „Dicționar de cultură poetică. Eminescu”, În Ateneu, An. 48, Nr. 7 (iul. 2011), p. 4

Diaconu, Dana, Două traduceri româneşti din lirica religioasă spaniolă : [recenzie la  „Poesias ” de Teresa De Avila, ediţie bilingvă, traducere şi postfaţă de Viorica S. Constantinescu. Iaşi : Editura Institutul European, 1996], În Convorbiri literare, An. 133, Nr. 10 (oct. 1999), p. 39

Busuioc, Nicolae, Cultură poetică și istorică: [recenzia la „Dicţionar de cultură poetică. Eminescu” și „Dicţionarul popoarelor biblice” de Viorica S. Constantinescu. Iași : Universitas XXI, 2010, 2013], În Cronica Veche,  An. 4, Nr. 1 (ian. 2014), p. 7

Articole similare

  • Miercuri, 23 septembrie 2026, la inițiativa Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a participat la prima întâlnire din cadrul proiectului  Școala din Galerie. Elevii claselor primare de la Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”, coordonați de prof. înv. primar Cristina Alexa, au vizitat expozițiile de la Galeriile de Artă UAP. Studenții Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, coordonați de lector. univ. dr. Ana-Maria Aprotosoaie-Iftimi, au îndrumat

  • Programul activităților organizate de Biblioteca Județeană Iași   Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași vă invită să vă alăturați evenimentului european Noaptea Cercetătorilor Europeni, Science4Future-III, care se va desfășura vineri, 25 septembrie 2026, în intervalul orar 14.00-20.00, pe Pietonalul Ștefan cel Mare. Evenimentul se desfășoară simultan și în alte peste 400 de orașe din Europa. Iașul se alătură din nou celor peste 400 de orașe europene ale științei și inovării. Inițiativa își propune să arate publicului larg cum rezultatele cercetării științifice se transformă în soluții practice pentru comunitate. Evenimentul oferă o ocazie

  • Evenimentul cultural anual Nocturna Bibliotecilor 2026, organizat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) în parteneriat cu bibliotecile publice din România și Republica Moldova, revine în acest an cu o nouă ediție dedicată bibliotecilor ca spații vii, deschise și esențiale pentru comunitățile lor. Ediția din acest an se desfășoară, având tema „Biblioteca, inima comunității”și continuăm tradiția ca Biblioteca Publică din Iași să fie un spațiu viu, al legăturilor dintre oameni, un nod cultural prin mișcare, cărți și conexiuni umane. Flash mob Edelweiss Iași la Nocturna Bibliotecilor 2026 se va derula la