Distribuie
Într-un stil original, Barack Obama istorisește în Pământul făgăduinței povestea odiseei sale neverosimile de la un tânăr aflat în căutarea propriei identități la liderul lumii libere, descriind prin amănunte deosebit de intime atât educația sa politică, cât și momentele cruciale din primul mandat al președinției sale istorice, o perioadă de frământări și de transformări profunde.
Obama relatează de o manieră emoționantă cum s-au scris pagini întregi de istorie și îi poartă pe cititori într-o călătorie irezistibilă, pornind de la cele mai timpurii ambiții politice ale sale, la victoria în prima rundă din alegeri în Iowa, care a reprezentat un punct de cotitură și care a demonstrat forța activismului la firul ierbii, până la noaptea istorică din 4 noiembrie 2008, când a fost ales al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, devenind primul afro-american care ocupa cea mai înaltă funcție în stat.
Reflectând la perioada în care a fost președinte, ne prezintă atât o analiză unică și minuțioasă a influenței uluitoare și a limitelor puterilor prezidențiale, cât și o înțelegere remarcabilă a dinamicii politicii partizane din SUA și a diplomației internaționale. Obama aduce cititorii înăuntrul Biroului Oval și în Sala situațiilor speciale și îi poartă prin Moscova, Cairo, Beijing și prin alte astfel de locuri îndepărtate. Suntem martorii intimi ai gândurilor sale în timp ce-și formează cabinetul, se luptă cu o criză economică globală, îl evaluează pe Vladimir Putin, urnește munții din loc ca să se asigure că Legea serviciilor medicale va fi adoptată, își înfruntă generalii cu privire la strategia Statelor Unite în Afghanistan, abordează reforma de pe Wall Street, gestionează situația iscată de incidentul devastator de la Deepwater Horizon și autorizează Operațiunea Neptune’s Spear, care duce la moartea lui Osama bin Laden.
Pământul Făgăduinței este o relatare deosebit de intimă și de introspectivă – povestea unui om care a pus pariu cu istoria, credința unui organizator al comunității, testată pe scena mondială. Obama vorbește cu franchețe despre cum a împăcat candidatura la fotoliul prezidențial ca afro-american în care își pusese speranțele o generație îmbărbătată de mesaje de „speranță și schimbare”, cu provocările de ordin moral pe care le presupun deciziile de mare miză ce trebuie luate. Relatează în mod deschis despre forțele care i s-au opus atât în țară, cât și în străinătate, despre impactul pe care traiul la Casa Albă l-a avut asupra soției și a fiicelor sale, și nu-i este teamă să-și dezvăluie îndoielile de sine și dezamăgirile. Cu toate acestea, păstrează credința nestrămutată în ideea că e întotdeauna loc pentru progres în mărețul și perpetuul experiment american.
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
PATRU ANOTIMPURI. PATRU POVESTIRI. TREI ECRANIZĂRI DE SUCCES. ÎNCHISOAREA ÎNGERILOR, nuvela care a stat la baza celebrului film Shawshank Redemption, cu Tim Robbins și Morgan Freeman. Un deținut, condamnat pe nedrept, se gândește zi și noapte la o răzbunare demnă de contele de Monte-Cristo. UN ELEV CAPABIL, povestirea care a inspirat thrillerul psihologic Apt Pupil. Un elev de liceu e obsedat de trecutul întunecat al unui bătrân din orașul său. CADAVRUL, nuvela după care s-a făcut filmul Stand by Me, cu River Phoenix și Kiefer Sutherland. Patru adolescenți trec dincolo
Fă cunoștinţă cu Mog, pisica preferată a tuturor, în această minunată serie de cărticele pentru copii mici. Judith Kerr (1923-2019) s-a născut la Berlin, într-o familie de evrei germani. Judith este o scriitoare bine-cunoscută în lumea cărților ilustrate pentru copii, cele mai îndrăgite fiind poveștile cu Mog și Tigrul care a venit la ceai, un bestseller care continuă să fie citit, ediție după ediție, de peste cincizeci de ani. În 2012, Judith a fost decorată cu Ordinul Imperiului Britanic, iar în 2019 a câștigat premiul British Book pentru ilustratorul anului. Mai multe despre carte -
În Germania anului 1933, Anna trăiește cu capul în nori, prea ocupată cu temele și cu mersul la săniuș ca să plece urechea la discuțiile despre Hitler. Însă într-o zi ea și fratele ei sunt nevoiți să fugă din țară, în grabă și pe ascuns, departe de tot ce cunosc și mai ales de amenințarea nazistă. Așa începe marea lor aventură, uneori înspăimântătoare, adesea amuzantă și cu siguranță din ce în ce mai fascinantă, pe măsură ce copiii trec prin noi și noi întâmplări. Judith a scris Când Hitler a furat

