Distribuie
Trăim vremuri interesante. Deși suntem mai liberi, mai sănătoși și mai înstăriți ca oricând, cumva, totul pare să se fi defectat într-un mod oribil și ireparabil: planeta se încălzește, guvernele eșuează, economiile se prăbușesc și toată lumea se declară ofensată pe Twitter. În acest punct al istoriei, când avem acces la tehnologie, educație și comunicare cu o ușurință la care strămoșii noștri nici n-ar fi visat, prea mulți dintre noi se simt lipsiți de speranță.
În noua lui carte, Mark Manson își îndreaptă atenția asupra nesfârșitelor nenorociri care au loc în lume. Inspirându-se din cercetările psihologice legate de aceste subiecte, precum și din înțelepciunea atemporală a lui Platon, Nietzsche sau a legendarului Tom Waits, el disecă religia și politica și modul în care acestea au ajuns să semene între ele.
Manson analizează relația noastră cu banii, cu industria de divertisment și cu internetul, arătând că, oricât de bun ar fi un lucru, dacă este consumat în exces, ne poate omorî – psihologic vorbind. Mason pune sub semnul întrebării definițiile comune ale credinței, fericirii și libertății – ba chiar și ale speranței.
Cu erudiție și umor, Manson ne ia de guler și ne provoacă să fim mai sinceri cu noi înșine și mai conectați cu lumea în moduri la care probabil că nu ne-am mai gândit până acum.
James Clear, autorul bestsellerului Atomic Habits, imediat după apariția cărții, susține atât despre autor, cât și despre scrierea sa, că „este un maestru al ideilor provocatoare și contraintuitive. Stilul său antrenant te va împiedica să lași cartea din mână”.
Mark Manson este blogger, scriitor și antreprenor în mediul online. Blogul lui, MarkManson.net, este citit în fiecare lună de peste două milioane de vizitatori. Locuiește la New York.
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret
Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/
O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor

