Distribuie
Ultima carte publicată de Romain Gary, Zmeie de hârtie, este unul dintre cele mai frumoase și mai emoționante romane de dragoste având ca fundal cel de-al Doilea Război Mondial.
Ludo crește într-un sat normand, în casa unchiului său Ambroise Fleury, celebru pentru că bricolează zmeie fabuloase. Viața lui liniștită este bulversată în ziua când o întâlnește pe angelica Lila, o fată din familia aristocratică poloneză care deține un conac în ținut. Este de ajuns o singură privire, și Ludo se îndrăgostește pentru totdeauna, iar astfel debutează aventura unei vieți: pentru a fi demn de inima și mâna Lilei, Ludo devine secretarul contelui Stas de Bronicki, tatăl fetei, jucător la bursă, dar și la mesele din marile cazinouri ale Europei, călătorește în Polonia, în ajunul izbucnirii războiului, și revine acasă în timp ce Germania invadează Polonia, Lila și familia ei dispar și Europa se cufundă în coșmar. Țările capitulează, dar cei care încă mai cred în idealuri nu abdică. Ludo va intra în Rezistență și va afla că eroi pot fi și un bucătar francez obsedat de arta culinară, și un profesor la senectute care redactează manifeste, și o fostă madamă ce se dă drept contesă, și un unchi care meșterește zmeie și are o ascunzătoare în atelier. Va putea însă Ludo să treacă peste ce va afla despre Lila?
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret
Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/
O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor

