Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 2 min

Distribuie

Cristian Iftode, conferențiar universitar la Facultatea de Filosofie a Universității București, despre narațiunea de față, imediat după apariție, avea să susțină că „este un pariu cu adolescenţii de orice vârstă: oamenii curioşi, sensibili şi inteligenţi, pentru care succesul în viaţa personală şi în carieră nu a redus la tăcere întrebările sâcâitoare cu privire la sensul vieţii, nici nu a suprimat mirările copilului fascinat de cum se petrec lucrurile pe lume. Miza pariului, la fel ca în Apologia lui Socrate, e că filosofia rămâne cea mai bună pregătire pentru viaţa de adult. Orice bun povestitor are un talent aparte pentru a asculta reveriile, revoltele şi sfâşierile interioare ale semenilor săi; iar când acesta are şi bagajul conceptual rafinat pentru a distila asemenea frământări existenţiale, rezultatul devine un excepţional manual de orientare pe harta valorică a lumii de azi”.

Scriitor Liviu Lucaci, despre demersul editorial de față, susține… „Adolescența e vârsta marilor întrebări, cu alte cuvinte, a filosofării celei mai sincere, a interogației cutremurătoare de certitudini. Socrate în blugi se adresează lor, tinerilor «filosofi» care plătesc cu insomnia fiecare mirare. Laurențiu Staicu îndrăznește să vorbească pe limba adolescenților într-o carte care ar trebui parcursă de fiecare dintre acești cercetători neîmpăcați ai condiției umane. O carte care îţi trezește, la orice vârstă, cheful de gândit”.

Laurențiu Staicu este consilier filosofic și profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București unde predă Introducere în filosofie, Metafizică, Filosofia biologiei și Etica științei. Ultima sa carte, Trei istorii metafizice pentru insomniaci, apărută la Editura Trei în 2017, abordează trei dintre cele mai dificile teme ale filosofiei – identitatea personală, realitatea lumii exterioare și temeiul existenței ca totalitate.

În cartea de față, el propune un ghid de maturizare ce nu diminuează autonomia personală, dar extinde pentru cititorii săi orizonturile de înţelegere, dotându-i cu un toolkit prin care să-şi formuleze mai bine întrebările şi răspunsurile cu privire la ce avem de făcut în secolul XXI.

Mai multe despre carte AICI.

Articole similare

  • Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret

  • Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/    

  • O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor