Patrimoniul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachiˮ prezentat publicului bârlădean
Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 17 mai 2021Timp citire: 1,9 min

Distribuie

Joi, 13 mai 2021, începând cu orele 13:30, Muzeul „Vasile Pârvanˮ din Bârlad a găzduit conferinţa şi prezentarea cărţii intitulată Corespondența Principelui Alexandru Ioan Cuza reflectată în fondul de manuscrise al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, al cărei autor este Iulian Marcel Ciubotaru. Conferenţiarul este doctor în istorie şi bibliograf în cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachiˮ. Volumul amintit a fost publicat în 2018, sub egida Editurii Asachiana.

Cartea valorifică din punct de vedere ştiinţific manuscrise păstrate în patrimoniul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachiˮ, respectiv scrisorile trimise domnitorului Alexandru Ioan Cuza în perioada guvernării sale. Aceste epistole inedite, redactate – majoritatea dintre ele – în limba franceză, au fost scrise de nume importante ale politicii şi culturii româneşti din veacul al XIX-lea, precum Dimitrie Bolintineanu, Mihail Kogălniceanu sau Ion Ghica şi dezvăluie noi amănunte politice şi sociale din perioada 1859-1866.

În deschiderea conferenţei a  luat cuvântul Dl. director al Muzeului „Vasile Pârvanˮ, dr. Mircea Mamalaucă, care a elogiat personalitatea „celui mai iubit fiu al Bârladuluiˮ, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1820-1873). Apoi a vorbit organizatorul evenimentului, bibliotecar Valentina Fornea – care, după mesajul de bun-venit, a oferit cuvântul conferenţiarului. Prezentarea a fost însoţită de un material power-point, cu imagini relevante şi informaţii preţioase despre mapa cu manuscrisele corespondenţei lui Cuza.

În deschidere, conferenţiarul a prezentat publicului prezent câteva volume apărute sub egida Editurii Asachiana, printre care şi monografia-album, tipărită la moment aniversar (Centenarul). Cărţile apărute la Editura Asachiana au fost donate, pe bază de borderou, bibliotecii Muzeului „Vasile Pârvanˮ.

Manifestarea a durat circa o oră jumătate şi a fost compusă din două părţi: prezentarea propriu-zisă şi, spre final, o secţiune dedicată întrebărilor, comentariilor şi oferirea de autografe. Publicul a fost numeros, fiind alcătuit din oameni de cultură bărlădeni, dar şi liceeni. Conferinţa a suscitat interesul celor prezenţi, care au adresat întrebări şi au adus comentarii pertinente.

Evenimentul de la Bârlad a însemnat o reuşită profesională şi o popularizare a fondului de patrimoniu al Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachiˮ Iaşi, atât în rândul tinerilor, cât şi al specialiştilor.

 

Articole similare

  • Vineri, 17 aprilie 2026, de la orele 10.00 și 11.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași, va desfășura noi activități, dedicate copiilor Sărbători Pascale. Elevii claselor primare, coordonați de prof. religie Elena Miron, prof. înv. primar Corina Lavric și prof. înv. primar Anca Anghel, vor participa la două întâlniri în care vom descoperi cărți legate de Sărbătorile Pascale, despre alte sărbători celebrate în apropierea Sfintelor Paști, vom citi și vom afla despre acestea date mai puțin cunoscute. Aceste ateliere vor avea loc la școala

  • „Tinerii muzicieni se formează nu numai prin interacțiunea cu profesorii, ci și cu publicul, astfel își probează aptitudinile și se autocunosc.” Mihai Cosmei   Muzicologul Mihail Cozmei (10 octombrie 1931, Huși -12 aprilie 2026, Iași) profesor universitar, rector al ai Universității Naționale de Arte "G. Enescu" din Iași, scriitor, publicist. Și-a dedicat întreaga viață studiului, cercetării și promovării artei sonore, formând generații de muzicieni și contribuind la dezvoltarea muzicologiei în România. Parcursul său intelectual, consolidat prin studii la Conservatorul din București și prin stagii de specializare la Moscova și Roma,

  • Stimați utilizatori, În perioada 10-13 aprilie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi nu are program de lucru cu publicul. Vă aşteptăm începând cu data de 14 aprilie la sediul central şi filiale.   Vă dorim lumină, inspiraţie şi bucuria descoperirii în fiecare pagină! Paşte binecuvântat!