Distribuie
Cezar Paul-Bădescu este autorul romanului Luminița, mon amour, adaptat cinematografic în filmul Ana, mon amour, regizat de către Călin Peter Netzer, laureat cu Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin, în 2017.
Deopotrivă sursă de mari temeri și fascinație, moartea ocupă un rol central în noul roman al lui Cezar Paul-Bădescu. Personajul-narator cochetează cu ideea sinuciderii în adolescență, după ce i-a citit pe existențialiștii francezi sau pe Cioran, apoi trece prin experiențele directe ale dispariției celor dragi (la început bunici, apoi prieteni), la maturitate are de-a face cu un mediu care se folosește de moarte, mass-media… sau ajunge să se intersecteze cu oameni care au adus moarte (un soldat american care a luptat în Irak sau canibalul german Armin Meiwes). Toate aceste experiențe sunt piese de puzzle care îi modelează treptat viața și îl ajută să se maturizeze, să privească diferit moartea celorlalți și perspectiva propriei morți, să se înțeleagă și să se împace cu sine.
Cezar Paul-Bădescu s-a născut în anul1968, debutând în volumul colectiv Tablou de familie, iar volumul său individual de debut, Tinerețile lui Daniel Abagiu, a deschis Colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom, în anul 2004. În mass-media, Cezar Paul-Bădescu a activat 22 de ani, timp în care a fost angajat la mai multe instituții de presă. A fost redactor la revista „Dilema” (și apoi „Dilema veche”) vreme de 15 ani, a fost redactorul-șef al suplimentului „Adevărul literar și artistic”, a condus secția de cultură a ziarului „Adevărul” sau a realizat emisiunea Cartea cea de toate zilele, la TVR 2. Din activitatea jurnalistică au rezultat volumul de eseuri Umbre pe ecranul tranziției (Editura Humanitas) și coordonarea volumului Cazul Eminescu (Editura Paralela 45). În anul 2000 a fost decorat de Președinția României cu Medalia „Mihai Eminescu”, pentru merite culturale.
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în
Octav Mavru, avocat bine-cunoscut la București, pornește, într-un moment de criză, într-o călătorie în Orient. Cu scopul de a-și (re)găsi fiul, cel de la care primește un pachet misterios, prin intermediul căruia pare că-i cere ajutorul. Nu va fi singur, ci însoțit de Beguma – o clientă de-a lui, care își caută, la rândul ei, fiica mai mare – și de Lia, fiica mai mică a acesteia. O seamă de ghizi îi escortează, dar și protejează pe parcurs. Malalai, „fiica Afghanistanului“, cum ea însăși se autointitulează, proiectează nanoboți anticancer. Și
Ce-ar fi dacă oamenii ar construi un turn de pe Pământ până la Cer și ar pătrunde dincolo de hotarele acestuia? Ce-ar fi dacă legile matematicii, fundamentul realității noastre, s-ar dovedi a fi arbitrare și contradictorii? Sau dacă o știință a numirii lucrurilor ar putea insufla viață materiei neînsuflețite, schimbând pentru totdeauna granițele dintre viu și neviu? Cum ne-ar transforma percepția asupra timpului o limbă extraterestră care ne-ar altera felul în care înțelegem trecutul, prezentul și viitorul? Și ce-ar însemna pentru lume dacă toate credințele creștinismului fundamentalist ar fi literal
