Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,2 min

Distribuie

Premiul „Cartea anului 2011”, acordat de revista „România literară”, cu sprijinul Fundației Anonimul. Nominalizare la Premiile Radio Romania Cultural, categoria „Proza”, 2011.

Premiul „Cea mai buna carte a anului”, acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediția 2012. Carte laureată la Festivalul Primului Roman din Chambery, Franța, ediția 2012.

Romanul Martei Petreu aduce în literatura română un personaj memorabil: Maria, o țărancă din Câmpia Transilvaniei, care, neîmplinita în iubire și în viață, ajunge să-și renege și să-ți blesteme propriile vlăstare. Ca o pânză de păianjen în miezul căreia se află această mamă terifiantă, familiile Sucutărdean și Vălean își țes existențele într-o istorie de un veac. Apocalipsa pe care o așteaptă în orice clipă o parte dintre membrii milenariști ai clanului, rigorile religioase și sărăcia adusă de colectivizare croiesc caractere de excepție și destine asemenea.

Marta Petreu este scriitor şi profesor. Face parte din gruparea literară „Echinox”; este membră a Uniunii Scriitorilor din România. Este profesor de istoria filosofiei româneşti la Universitatea „Babeş-Bolyai” şi redactor-şef al revistei „Apostrof”, mensual editat de Uniunea Scriitorilor din România. Doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti. A debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme Aduceţi verbele.

Detalii despre carte aici.

Articole similare

  • Ursul și Ursulețul se pregătesc pentru lungul lor somn de iarnă. Dar Ursulețul este îngrijorat: dacă vor rămâne fără vise în timpul marelui somn? Așa începe o mare aventură, în care un ursuleț pornește în lumea largă, în căutare de vise. De la îndrăgitul autor Michael Rosen și ilustratorul nominalizat la Medalia Carnegie, Daniel Egnéus, o poveste uimitoare despre speranță, reziliență și visele care ne susțin. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/marea-visare-n55xv9km/    

  • Maya era în liceu când a văzut-o pe Aubrey căzând secerată în fața lui Frank, un bărbat enigmatic cu care își petrecuseră amândouă vara. După șapte ani, Maya stă în Boston cu iubitul ei și încearcă să scape de dependența care a ajutat-o să reziste până acum. Însă trecutul o copleșește când vede o înregistrare cu o altă femeie care moare subit în fața aceluiași Frank. Maya se întoarce acasă, unde începe să dezgroape fragmente din trecut și să observe mesaje ascunse în cartea neterminată a tatălui ei guatemalez. Ca

  • Effy Sayre a crezut întotdeauna în basme. Nu a avut de ales. Din copilărie, a fost bântuită de viziuni cu Regele Zânelor. Și-a găsit mângâierea doar în paginile romanului Angharad – îndrăgita carte a lui Emrys Myrddin despre o fată muritoare care se îndrăgostește de Regele Zânelor și apoi îl distruge. Acest volum jerpelit este singurul lucru care o ține pe Effy pe linia de plutire în cursul primului ei an la prestigioasa Facultate de Arhitectură llyriană. Așa că, atunci când familia lui Myrddin anunță un concurs pentru a reconstrui conacul regretatului