Distribuie
Emily și Bâlciul din Lună spune povestea unei fetițe descurcărețe care visează să devină mecanic de bâlci. Când distracția de pe Luna Bâlciului este amenințată de un monstru de vată de zahăr, o explozie de caramele, un tobogan cu gravitația inversată și alte anomalii care apar chiar în mijlocul unei inspecții importante, Emily face echipă cu eroii ei, doi mecanici experimentați și ciudați, ca să prevină dezastrul. Sarah McIntyre și Philip Reeve au creat o lume plină de personaje pitorești, peripeții și răsturnări de situație spectaculoase, care îi va captiva chiar și pe cei mai reticenți dintre tinerii cititori. Cei mai mici pot lua și ei parte la aventură urmărind ilustrațiile întotdeauna creative și haioase care completează povestea.
Autorii volumului sunt Philip Reeve și Sarah McIntyre despre care, mai jos, amintim câteva amănunte atât despre activitatea editorială, cât și biografice.
Philip Reeve s-a născut la Brighton, în 1966. A scris prima poveste – despre cosmonautul Spike și câinele lui, Spook – la vârsta de cinci ani. După trei ani de studenție la Arte frumoase care aproape l-au adus în pragul falimentului, el petrece sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90 lucrând pentru un mic librar independent și colaborând benevol ca scenarist, producător sau regizor de filme de comedie cu buget redus. Spre sfârșitul acestei perioade scrie, în colaborare cu scriitorul și compozitorul Brian Mitchell, un musical, The Ministry of Biscuits; constrâns de nevoi financiare, ajunge întâmplător și definitiv în lumea ilustrației de animație, moment hotărâtor pentru cariera lui. Printre cărțile sale celebre în toată lumea se numără Mortal Engines (roman ecranizat în 2018), Here Lies Arthur și Boblins. Alături de amica sa, ilustratoarea britanică Sarah McIntyre, a semnat Jinks O’Hare Funfair Repair (Emily și Bîlciul din Lună), Oliver and the Seawigs (Oliver şi perucile-de-mare), Cakes in Space (Prăjituri în spațiu) și Pugs of the Frozen North (Mopşi la Polul Nord). Philip Reeve trăiește în prezent în Dartmoor, alături de soția și fiul său.
Sarah McIntyre își are studioul în sudul Londrei, unde ilustrează cărți pentru copii și reviste de benzi desenate. Și-a terminat studiile la Bryn Mawr College, unde a urmat cursuri de limba rusă și istoria artei. În 2007 a absolvit studiile de master, specializându-se în ilustrarea de cărți pentru copii, la Camberwell College of Arts. Pentru Oliver și perucile-de-mare, la care a colaborat cu Philip Reeve, a câștigat UKLA Book Award în 2015, iar Mopși la Polul Nord a câștigat în 2016 Independent Bookshop Week Book Award. Este câștigătoarea a numeroase alte premii, printre care Leeds Graphic Novel Award 2011 pentru Vern and Lettuce, titlu care a continuat o revistă de benzi desenate pentru copii, The DFC, și o serie de ilustrații apărute în „The Guardian”. Benzile ei desenate din Shark & Unicorn au apărut pentru trei ani în „The Sunday Times”.
Detalii despre carte aici.
Articole similare
Cartea de faţă reprezintă o lectură esenţială pentru a înţelege cum au fost posibile scurgerile de informaţii şi trădările ce au însoţit Serviciul de Securitate britanic MI5 şi Serviciile Secrete MI6 pe parcursul a peste şase decenii. Războiul Rece dintre Occident, Statele Unite şi Uniunea Sovietică este prezentat într-un context istorico-politic ce surprinde în conflictul dintre agenţiile de informaţii concurente (GRU şi KGB, pe de o parte, MI5, FBI şi CIA pe de alta) şi efortul lor constant pentru întâietate în obţinerea secretelor militare. Deja nu mai este un secret
Cine a fost Ecaterina cea Mare? tânără prințesă care s-a căsătorit cu un membru al familiei regale rusești împărăteasă care a transformat Rusia într-una dintre cele mai mari puteri ale Europei Cel mai longeviv lider feminin din istoria Rusiei. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/cine-a-fost-ecaterina-cea-mare-txcjbqc7/
O cunoști pe Wissper? Wissper e o fetiță cu totul deosebită. Poate vorbi cu animalele! Când un animal are nevoie de ajutorul ei, Wissper se ivește acolo și pătrunde prin farmec – Șșșt! – în lumea ei tainică a aventurilor. Cineva trebuie să-l scoată pe șoricelul Marcus din încurcătură! Vecina lui, șoricica Cindy, a dispărut de câteva zile fără să lase nici măcar un mesaj de rămas-bun. Oare pe unde se ascunde? Însă Marcus nu are de ce să se îngrijoreze – Wissper și tigroaica Stripes cea descurcăreață îi vor

