Distribuie
Au trecut șapte decenii de la una dintre descoperirile arheologice care a stârnit multă agitație în rândul cercetătorilor iudaismului și a originilor creștinismului. Povestea este bine știută: în anul 1947, la Qumran, pe malul Mării Moarte, câțiva păstori descoperă întâmplător o grotă în care erau câteva vase de lut conținând manuscrise ce au înflăcărat imaginația celor dispuși să rescrie un capitol din istoria religiilor, deși editarea științifică a acelor manuscrise avea să întârzie mult timp. Specialiștii in istoria religiilor erau interesați de cercetarea paleografică și de contextul istoric care generase aceste manuscrise și rulouri de piele; în 1952 au fost descoperite grotele 3 și 4, ultima fiind pentru experți cea mai însemnată descoperire de la Qumran, deoarece în interiorul ei s-a descoperit un document cu accente iudeo-creștine.
Documentul 4Q a fost transferat la muzeul Rockefeller din Ierusalimul de Est, la acea vreme controlat de Iordania, în vreme ce documentele din grota Q1 erau la Muzeul Israelului, din Ierusalimul de Vest, sub control israelian.
După 1967, când evreii au ocupat Ierusalimul, editarea rulourilor a stagnat. De fapt interesul autorităților statale, mai întâi iordaniene, apoi israeliene, nu era grăbirea procesului de editare, ci temporizarea sa. Iordanienii creaseră o echipă internațională care sa vizeze procesul de editare; în fapt echipa nu era internațională și nu funcționa ca o echipă, ceea ce a întârziat foarte mult munca de editare. De partea cealaltă când, în anul 1986, profesorul Robert Eisenman, aflat la Ierusalim, a cerut permisiunea să vadă rulourile, i s-a răspuns că nu le va vedea în timpul vieții sale. Totuși, din 1989, reprezentanții muzeului din Ierusalim au acceptat sa fotocopieze rulourile și să le trimită cercetătorilor americani Robert Eisenman si Michael Wise; echipele celor doi au lucrat independent, au confruntat traducerile, rezultatele muncii lor fiind publicate în 1992 la Editura Element Books Ltd, Shaftesbury, Dorset, versiunea franceză trei ani mai târziu, la Librairie Artheme Fayard.
Mai multe despre carte AICI.
Articole similare
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în
Octav Mavru, avocat bine-cunoscut la București, pornește, într-un moment de criză, într-o călătorie în Orient. Cu scopul de a-și (re)găsi fiul, cel de la care primește un pachet misterios, prin intermediul căruia pare că-i cere ajutorul. Nu va fi singur, ci însoțit de Beguma – o clientă de-a lui, care își caută, la rândul ei, fiica mai mare – și de Lia, fiica mai mică a acesteia. O seamă de ghizi îi escortează, dar și protejează pe parcurs. Malalai, „fiica Afghanistanului“, cum ea însăși se autointitulează, proiectează nanoboți anticancer. Și
Ce-ar fi dacă oamenii ar construi un turn de pe Pământ până la Cer și ar pătrunde dincolo de hotarele acestuia? Ce-ar fi dacă legile matematicii, fundamentul realității noastre, s-ar dovedi a fi arbitrare și contradictorii? Sau dacă o știință a numirii lucrurilor ar putea insufla viață materiei neînsuflețite, schimbând pentru totdeauna granițele dintre viu și neviu? Cum ne-ar transforma percepția asupra timpului o limbă extraterestră care ne-ar altera felul în care înțelegem trecutul, prezentul și viitorul? Și ce-ar însemna pentru lume dacă toate credințele creștinismului fundamentalist ar fi literal
