Distribuie
Considerată de prestigioase publicații din întreaga lume drept cea mai bună carte adresată cuplurilor care vor să aibă o relație armonioasă „până la adânci bătrâneți“, tradusă în majoritatea limbilor de circulație internațională și vândută până acum în peste 2 milioane de exemplare, Nevoile lui, nevoile ei readuce în prim plan niște principii simple, cu ajutorul cărora, dacă ni le-am însuși pe deplin, am avea o căsnicie mult mai împlinită și mai fericită.
Dr. Harley, un renumit terapeut de cuplu, ne ajută să înțelegem că bunele intenții nu sunt întotdeauna suficiente ca să rezolvăm problema compatibilității cu partenerul de viață. Nu e suficient să ne dorim să îndeplinim nevoile emoționale ale acestuia, ci chiar să o facem. Bărbații și femeile au nevoi emoționale diferite – și de aceea ideal este să ii îndeplinim partenerului de viață nevoile care sunt importante pentru el, nu pentru noi.
Articole similare
O poveste despre o femeie care pleacă în căutarea unui tată pe care nu l-a cunoscut niciodată și a unei iubiri pe care nu o mai credea posibilă. La patruzeci de ani, Rose primește un telefon de la un avocat care o invită în Kyoto pentru a discuta testamentul tatălui ei. Acolo este condusă în casa bărbatului care, după cum i s-a spus, a fost un comerciant de artă contemporană. Aflată față în față cu un trecut confiscat, tânăra nu simte decât amărăciune și furie. Dar Kyoto o îmblânzește și,
Descoperă! Visează! Îndrăznește! Crezi că supereroii există doar în desene animate sau în filme? Ce-ai zice dacă ți-aș destăinui că găsești o mulțime și în viața reală, chiar aici, printre români? Pornește în aventură alături de mine și află poveștile unor oameni geniali care au existat cu adevărat și care au rămas în istorie datorită unor realizări cu adevărat remarcabile! Descoperă cine sunt inventatorii, oamenii de știință, personalitățile istorice sau artiștii care au dat dovadă de pasiune și ambiție, și-au urmat visul și au reușit să schimbe în bine lumea
Cartea de față relatează povestea unui caz de crimă soluționat la finalul anilor 1990 de Dan Antonescu și colegii săi de la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei. Crima imperfectă este un volum palpitant ca un policier, însă totul pornește de la fapte și personaje reale. Cartea relatează povestea unui caz adevărat de crimă, soluționat, în 1998, de autor – care, la vremea respectivă, făcea parte din Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei. Un taximetrist descoperă în apropiere de Piața Victoriei un sac cu o jumătate de cadavru. După câteva zile, este

