Autorul cărții (născut la 2 martie 1940, la Ibănești, Botoșani) este cercetător științific la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași, din anul 1962. Este membru fondator al Fundației A. D. Xenopol din Iași, ctitor și coordonator al revistei „Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae” (1995), fiind din anul 1999, membru al Comitetului Național al Istoricilor din România.
Lucrarea de față a apărut la Editura Academiei, București, în 1979, fiind distinsă, doi ani mai târziu, cu Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române.
După Cuvântul înainte, în care este prezentat, pe scurt, demersul de față, autorul ne captivează în Introducere, printr-o bibliografie detaliată, cu accent pe perioada (Revoluția Pașoptistă, Războiul Crimeii) de dinaintea Unirii Principatelor (24 ianuarie 1859), conturând și principalele evenimente de după unire, pentru ca în următoarele capitole, secvențial, să ne prezinte protagoniștii mărețului act de la jumătatea secolului al XIX-lea.
Așadar, pentru a vă stârni interesul și a afla amănunte, din perspectivă istorică, despre perioada la care facem referire, se cuvine a-i aminti pe cei care au făcut „din umbră” posibilă Unirea Principatelor: Vasile Alecsandri („unul dintre artizanii de atunci ai biruinței națiunii”), Costache Negri (supranumit „erou al modestiei naționale”), Ioan Alecsandri (fratele lui Vasile Alecsandri), Dumitru Brătianu, Ion Bălăceanu, Ludovic Steege (primul diplomat român acreditat simultan la la curțile de la Viena, Berlin și Petersburg), Teodor Callimachi (diplomat discret, fin intelectual, a convins, prin calitățile sale, pe mai marii Europe, din acele vremuri, să recunoască Unirea Principatelor).
Articole similare
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași împreună cu life-coach, Irina Olariu, fondator Atelierele Interactive Veselica Iași au fost prezenți la preșcolarii inimoși de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 29 (structura Școlii Gimnaziale “Veronica Micle” Iași) coordonată de director adjunct, Gavriluță Rica în 25 august 2026. Activitatea desfășurată în cadrul proiectului Cutia magică a poveștilor – Veselica în vacanță a fost deosebită prin bucuria manifestată de copilași și de magia ce o împrăștie mereu poveștile și păpușile create © Veselica. "Suntem creaturi ce povestesc povești. Ca și copii noi ne însușim vorbirea pentru a putea povesti acele
De peste 10 ani, Ziua Limbii Române se sărbătorește în România pe 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, sărbătoare similară în Republica Moldova din anul 1990. La inițiativa Muzeului Național al Literaturii Române Iași ce organizează, ca în fiecare an, diverse activități culturale, educative și artistice, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a răspuns invitației de a colabora inter-instiuțional, luni, 31 august 2026, începând cu ora 11.00, la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, Sala Studio J la o întâlnire a tinerilor din centrele sociale din județul Iași. În
Duminică, 30 august 2026, începând cu ora 10.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Asociația „Ciurbeștenii” Iași organizează expoziția aniversară din cadrul proiectului Tradițiile Iașului cu titlul Satul ieșean, tradiție și neuitarea limbii române – Două decenii de Ciurbeșteni! Anul acesta Asociația „Ciubeștenii” aniversează două decenii de existență. La inițiativa și invitația doamnei Eugenia Stan, președinta Asociației „Ciurbeștenii”, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași organizează în cadrul festivităților legate de Sărbătoarea satului Ciurbești, expoziția aniversară din cadrul proiectului Tradițiile Iașului cu titlul Satul ieșean, tradiție și neuitarea limbii române – Două decenii de Ciurbeșteni! Invitații cercetători și etnografi ai acestui eveniment


