Distribuie
J.R.R. Tolkien, Copiii lui Hurin, Traducere de Irina Horea, Editura RAO, 2013, 320 p.
John Ronald Reuel Tolkien (n. 3 ianuarie 1892 – d. 2 septembrie 1973), scriitor englez, poet, filolog şi profesor universitar, întruneşte toate caracteristicile unui scriitor împlinit: tiraje mari, un public numeros şi un stil propriu. Peste tot în lume titlurile lui sparg normele box-office-ului şi produc aglomeraţie în librării. Pe Internet sau în parcurile publice, Tolkien este comentat, dezbătut şi de cele mai multe ori adulat. J.R.R. Tolkien schimbă harta literaturii şi inventează un gen, fantasy, pe care mulţi îl vor imita, dar foarte puţini cu un talent comparabil cu al lui. Printre cărţile de referinţă ale lui Tolkien se numără: trilogia Stăpânul Inelelor, Hobbitul, Silmarillion, Roverandom, Povestiri neterminate, Scrisori de la Moş Crăciun. Cărţile lui Tolkien au fost traduse în peste 40 de limbi şi s-au vândut în întreaga lume în milioane de exemplare.
Cartea Copiii lui Hurin a apărut la 34 de ani de la moartea lui J.R.R. Tolkien. A început să o scrie când avea 89 de ani. Christopher Tolkien este editorul ei care vreme de 30 de ani a lucrat la acest titlu, alcătuit din fragmente scrise de tatăl său şi nefinalizate. Cartea prezintă lumea dinaintea Frăţiei Inelului, pe un tărâm mult mai îndepărtat care va fi înghiţit de ape într-un cataclism ce va pune capăt Primei Ere a Pământului de Mijloc. Romanul începe cu lupta dintre Morgoth, Stăpânul Întunericului şi o armată de oameni şi elfi. Oamenii sunt învinşi, iar Morgoth îl ia ca prizonier pe Hurin. Pentru că acesta nu se supune voinţei Stăpânului Întunericului, îi sunt blestemaţi copiii.
Cartea poate fi împrumutată de la Secţia de Împrumut Carte pentru Copii.
Articole similare
Pe puntea vasului care o poartă spre un sat îndepărtat, la înmormântarea fostului ei iubit, Adèle, o femeie matură, care se ocupă de orologii vechi, îl cunoaște pe Jeremy, un bărbat mai tânăr decât ea, care visează să devină cântăreț de jazz. „Cum definești fericirea?“ îl întreabă ea. Așa începe dialogul lor despre iubire, timp, vârstă… Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/stingeti-totul-si-viata-se-lumineaza-roman-gghtcv3f/
Din clipa în care chipul drag ți-am văzut, La mine în suflet cald sălaș ți-am făcut. Că vei crește frumos de atunci am știut. Ești fiul pe care l-am vrut! Cel dintâi erou al unui băiat este tatăl lui. Prețuiește legătura specială pe care doar ei o au din această poveste plină de căldură. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/de-ce-un-baiat-are-nevoie-de-un-tata-bkjndkg6/
Demn urmaș al basmelor tradiționale, filmul de desene animate constituie, pentru copii, o fabuloasă resursă pentru educare, maturizare și chiar vindecare sufletească. Bazându-se pe vizionarea și discutarea unor filme împreună cu familia, cartea pleacă de la animații clasice (Regele Leu, Mașini, Frumoasa și Bestia și altele), pentru a face mai accesibile problemele specifice copilăriei (stima de sine, anxietatea, gelozia, doliul etc.). Cu ajutorul unor modele de dialog și al unor jocuri terapeutice, părinții (dar și educatorii ori terapeuții) vor putea să-i ajute pe copii să devină mai deschiși la schimbare,

