Distribuie
Sammie McCoy e o fată deșteaptă care ştie ce vrea: să termine liceul ca șefă de promoție şi să plece cât mai repede din micul orăşel în care trăieşte. Nimic n-are cum să-i stea în cale, mai puţin boala genetică extrem de rară pe care o are şi care ameninţă să-i fure amintirile şi viața. Aşa se naşte cartea memoriei: un jurnal pe care Sammie îl scrie pentru sinele ei din viitor, ca să-şi poată aduce aminte unde şi-a lăsat diverse obiecte sau cât de minunat e să ai din nou un prieten bun. Cartea memoriei reţine cele mai importante momente din viaţa lui Sammie, oamenii care i-au frânt inima, cei care i-au făcut-o să crească, reamintindu-i mai ales că a trăit bucurându-se cât se poate de viaţă.
Articole similare
O cultură care te obligă la tăcere. În acest roman urmărim căsătoria impusă a unui cuplu în care compromisurile și tristețea au dus la apariția remușcărilor, a unor acte de lașitate și, inevitabil, la eșecuri. Cei doi se agață de nefericirea lor și se hrănesc cu ea, parcă pentru a se pedepsi. Iar tânăra lor fiică, poetă, ține un jurnal în care se ascunde drama multor femei, victime ale unei tradiții și societăți care obligă la tăcere. Odată cu retrăirea momentelor care le-au marcat, cândva, viața, asistăm treptat la recuperarea
Pe 17 septembrie 1944, generalul Kurt Student, fondatorul forțelor de parașutiști ale Germaniei naziste, a auzit mugetul motoarelor de avion. A ieșit în balconul care se deschidea spre câmpiile plate ale sudului Ţărilor de Jos și a văzut armada de aparate Dakota și de planoare care aduceau cu ele diviziile 1 Aeropurtate britanică și 101 și 82 Aeropurtate americane. A privit cu invidie demonstrația impresionantă de forță a trupelor de parașutiști. Operațiunea Market Garden, planul din 1944 de a pune capăt războiului prin capturarea podurilor care duceau spre Rinul Inferior
O poveste despre o femeie care pleacă în căutarea unui tată pe care nu l-a cunoscut niciodată și a unei iubiri pe care nu o mai credea posibilă. La patruzeci de ani, Rose primește un telefon de la un avocat care o invită în Kyoto pentru a discuta testamentul tatălui ei. Acolo este condusă în casa bărbatului care, după cum i s-a spus, a fost un comerciant de artă contemporană. Aflată față în față cu un trecut confiscat, tânăra nu simte decât amărăciune și furie. Dar Kyoto o îmblânzește și,

