Stephen King, Turnul întunecat 5: Lupii din Calla
Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1,5 min

Distribuie

Stephen King, Turnul întunecat 5: Lupii din Calla (Titlul original: Wolves of the Calla), Traducere de Ruxandra Toma, Editura Nemira, 2013, 736 p.

Stephen King s-a născut în Portland, Maine, în 1947. A urmat cursurile Universităţii Maine din Orono. În timpul facultăţii a publicat primele sale povestiri în revista Maine Campus, unde a ţinut şi o rubrică permanentă. A îndrăgit matineele anilor ’50, unde se proiectau în special filme de groază şi SF.

În 1960, Stephen King l-a descoperit pe H. P. Lovecraft, care a avut o influenţă decisivă asupra carierei sale. Acesta a fost momentul în care marele autor a început să scrie poveşti la o maşină de scris căreia îi lipsea tasta „N”, pe care o vom întâlni mai târziu în Misery.

Din 1975, Stephen King îşi va consacra viaţa exclusiv creaţiei literare şi, într-o mai mică măsură, producţiei cinematografice. Aproape toate romanele lui au fost ecranizate.

„Seria Turnul întunecat este mai mult decât ambiţioasă: îmbină stiluri diferite de naraţiune, de la legendele ciclului arthurian la westernul de tip Sergio Leone şi SF-ul apocaliptic. Mai mult, este o transpunere a infinitului univers din literatura lui Stephen King într-un singur univers.” (The New York Times)

„Am scris atâtea romane şi povestiri, încât aş putea umple un sistem solar al imaginaţiei, dar povestea lui Roland este, pentru mine, planeta Jupiter, o planetă care le umbreşte pe toate celelalte… un spaţiu cu o atmosferă stranie, cu peisaje nebuneşti şi o forţă gravitaţională sălbatică. […] Am ajuns să înţeleg că lumea (sau lumile) lui Roland conţin, de fapt, toate celelalte lumi pe care le-am creat…” (Stephen King)

Cartea poate fi împrumutată de la Secţia de Împrumut carte pentru copii.

Articole similare

  • Două evenimente cumplite cutremură Fjällbacka. Un fotograf cunoscut e găsit ucis cu brutalitate într-o expoziție. Insulița unde se retrage să scrie Henning Bauer, laureatul premiului Nobel pentru literatură, devine scena unei tragedii sângeroase. Greu de crezut că aceste incidente nu au legătură, mai ales că fotograful și scriitorul erau printre fondatorii misteriosului club exclusivist numit Blanche. Ancheta lui Patrik Hedström pare blocată, în timp ce Erica Falck face cercetări în legătură cu uciderea unui transsexual la Stockholm în anii 1980. Și începe să înțeleagă că umbra păcatelor din trecut ajunge

  • Care este motivul pentru care cerșim iubirea? Ce este serenitatea și cum ajungem la ea? Ce este adevărată libertate? Cine sunt? Carlos L’Abbate, un argentinian care trăiește la București, și-a petrecut aproape întreaga viață călătorind și studiind pentru a afla răspunsul la aceste întrebări. Cartea este o colecție de scurte însemnări inspirate de căutarea adevărului și discuțiile purtate cu discipoli și mentori. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/despre-prezenta-o-calatorie-spre-sine-nsc2vxty/    

  • Un somnambul curajos întâlnește doi reni voioși, patru crocodili plimbăreți, douăsprezece fantome prietenoase... Învățarea numerelor nu a fost niciodată mai distractivă! O carte populară printre preșcolarii de pretutindeni. Cei mici vor învăța foarte repede să numere de la unu la douăzeci, pentru că totul este o joacă extrem de amuzantă! Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/sa-numaram-cu-domnul-zapacila-rcj8jgfg/