După ce a fugit de la Breasla Asasinilor, tânăra războinică Dubhe trebuie să scape de blestemul cu care a fost legată. Singurul care o poate salva este Sennar, cel mai puternic dintre magi, tovarăș și complice al lui Nihal, retras pe Pământurile Necunoscute, dincolo de rău. Între timp, după mulți ani de așteptare, secta sângeroasă a asasinilor a găsit o cale să-l readucă la viață pe Aster. Le mai trebuie numai o jertfă, al cărei trup să-i primească sufletul, cel ales fiind San, nepotul lui Sennar și Nihal. Gnomul Ido îl apără pe San de vânătoarea sălbatică a sectei. Dubhe va trebui să-l înfrunte pe cel mai înficoșător dintre toți vrăjmașii: Rekla, cel care a legat-o cu blestem, dar, în același timp și cel care a trebuit să îndure rușinea de a o fi lăsat să scape.
Articole similare
E decembrie și ministrul suedez al justiției este amenințat. În același timp, la metroul din Stockholm este găsită o movilă de oase, iar scheletul pare să-i aparțină unui finanțist de succes. Echipa Minei Dabiri își revine cu greu după evenimentele traumatice care s-au soldat cu moartea unui coleg și apelează la mentalistul Vincent Walder pentru ajutor. Vincent are senzația că lumea se prăbușește peste el. Când este găsită încă o movilă de oase la metrou, anchetatorii sunt puși din nou la încercare — ce se petrece în tunelurile de sub
Al treilea volum din îndrăzneaţa serie de suspans Faye Adelheim — o dramă emoţionantă despre răzbunare, trădare și solidaritate feminină. Fostul soţ al lui Faye e mort. Ea încă simte ameninţarea tatălui ei, un deţinut evadat din închisoare. Bărbatul care ar trebui să-i fie sprijin a devenit coșmarul vieţii ei. Și nu doar ea este în pericol, ci trebuie și să-i protejeze pe cei dragi și compania Revenge. Faye își adună cercul de femei și cere ajutorul singurului bărbat în care are încredere — ca să pună la cale răzbunarea finală. Dar va
Două evenimente cumplite cutremură Fjällbacka. Un fotograf cunoscut e găsit ucis cu brutalitate într-o expoziție. Insulița unde se retrage să scrie Henning Bauer, laureatul premiului Nobel pentru literatură, devine scena unei tragedii sângeroase. Greu de crezut că aceste incidente nu au legătură, mai ales că fotograful și scriitorul erau printre fondatorii misteriosului club exclusivist numit Blanche. Ancheta lui Patrik Hedström pare blocată, în timp ce Erica Falck face cercetări în legătură cu uciderea unui transsexual la Stockholm în anii 1980. Și începe să înțeleagă că umbra păcatelor din trecut ajunge



