Distribuie
Rui Zink, Cititorul din peşteră (Titlul original: O Anibaleitor), Traducere de Micaela Ghiţescu, Editura Humanitas, 2013, 120 p.
Rui Barreira Zink (născut la Lisabona, la 16 iunie 1961) este profesor de literatură la Universidade Nova da Lisboa (Universitatea Nouă din Lisabona).
R. Zink (a cărui creaţie stă, cum afirmă el însuşi, sub semnul „imitaţiei, parodiei şi sintezei”) este autor de romane, nuvele, eseuri, piese de teatru şi cărţi pentru copii. A realizat prima carte electronică (e-book) portugheză (Os Surfistas, 2001). Se ocupă de teatrul stradal şi de happening-uri. Are centura neagră la karate. R. Zink a fost distins cu Premiul PEN-Clubului Portughez pentru romanul Dávida Divina (2005). Şi-a reprezentat ţara la importante evenimente internaţionale: Bienala de la Săo Paulo, Târgul de carte de la Tokyo, Edinburgh Book Festival. Referindu-se la arta scriitoricească a lui R. Zink, o importantă revistă literară portugheză a afirmat că, „Dacă mai mulţi dintre noi ar scrie aşa, ar exista şi mai mulţi care să ne citească”.
Cititorul din peşteră a apărut în 2006, cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii. Povestea, spusă cu umor şi fără ostentaţie moralizatoare, este a unui copil debusolat care descoperă lumea şi se descoperă pe sine călătorind prin lumile literaturii. În 2010 a apărut la Lisabona o a doua ediţie a cărţii, adăugită, care face obiectul traducerii de faţă.
Cartea poate fi împrumutată de la Secţia de Împrumut carte pentru copii.
Articole similare
Când un tânăr traficant de droguri este împușcat în plină zi, în mijlocul cartierului, de un bețiv bătrân și pașnic cunoscut drept Sportcoat, lumea pare să stea în loc. Se țes teorii ale conspirației, se lansează ipoteze fanteziste, iar în tot acest timp improbabilul criminal reușește să pună poliția pe jar, iscă un război între bandele de traficanți, iar acțiunile lui au urmări nebănuite. Un Don Quijote alcoolic din Brooklynul anilor ’60, Sportcoat se numără printre cele mai memorabile personaje ale literaturii americane din ultimii ani. Mai multe despre carte
Unul visează să-și întemeieze o familie. Celălalt a fugit, rupând toate legăturile. Se întâlnesc pe o insulă, în mijlocul Oceanului Indian, și, cu toate că nu-și dezvăluie secretele, se împrietenesc. Când primul decide să se întoarcă în Franța, al doilea îi adresează o rugăminte ciudată: să se ducă la Saint-Malo și să-i trimită vești despre cea pe care a abandonat-o cu șapte ani înainte, fără să lase nicio urmă... Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/ratacitorul-roman-wxt5wqmj/
Al treilea volum din seria Cercul Polar. În toiul sărbătorii de midsommar din Stenträsk, iese la suprafață în mlaștină un cadavru și toată lumea presupune că ar fi soția dispărută a lui Wiking Stromberg. Dar se dovedește că e vorba de un bărbat, iar cauza morții nu este înecul: trupul lui fusese țintuit de fundul mlaștinii cu un țăruș înfipt în inimă, ca și cum ar fi fost vampir. Pentru Wiking, această descoperire înseamnă o călătorie amețitoare în trecutul absolut tulburător al familiei sale. Muntele furtunii — o cronică despre violență și

