Distribuie
Conferința de lansare a proiectelor educativ-preventive „Copiii singuri acasă” și „Prevenirea victimizării persoanelor vârstnice”
Marți, 1 noiembrie 2016, la Casa Corpului Didactic „Spiru Haret” din Iași a avut loc conferința de lansare a două noi proiecte educativ-preventive: „Copiii singuri acasă” și „Prevenirea victimizării persoanelor vârstnice”. Cele două proiecte fac parte din programul de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor și de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului. Inițiativa aparține Secției 4 Politie Iași, parteneri fiind: Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, C.J.R.A.E Iași.
Proiectul „Copiii singuri acasă” se adresează elevilor din școlile cartierului Tătărași și are drept scop prevenirea comportamentului deviant și a victimizării minorilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
Prin cel de-al doilea proiect, „Prevenirea victimizării persoanelor vârstnice”, se dorește informarea cetățenilor cu privire la principalele infracțiuni care au ca victime persoanele în vârstă. În acest caz, polițiștii de proximitate, împreună cu partenerii din proiect, vor prezenta bătrânilor măsurile minime de protecție a bunurilor personale de valoare în spatiile publice și în locurile aglomerate.
Cele două proiecte se desfășoară în perioada noiembrie 2016 – iulie 2017.
Articole similare
Luni, 25 mai 2026, în Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași” s-a desfășurat un eveniment cultural-educativ inedit: Să înțelegem ce citim - „Legenda lui Aurion – Gardianul Prosperității”, alături de autorul cărții, Mihai Ionuț Borș. Asemenea unui club de lectură împreună cu publicul prezent, autorul, Mihai Ionuț Borș, și-a structurat programul educațional ca o experiență interactivă: începând cu povestea narativă (Aurion); continuând cu jocuri practice (simulări reale) și la final, cu întrebări și răspunsuri alături de alte mini-provocări pentru participanți. Invitată la această activitate care a vorbit
Luni 25 mai 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Școala Gimnazială „Ion Ghica” Iași, a desfășurat două activități, dedicate copiilor și Zilei Copilului - Cărți pentru Ziua Copilului. Elevii claselor primare, coordonați de înv. Nicolae lazăr, înv. Adelina Tăbăcaru, au participat la întâlniri în care cei mici au descoperit cărți mai vechi pe care le putem găsi în biblioteca județeană sau cea de acasă a părinților sau bunicilor, cărți pentru timp liber, distractive și relaxante, de matematică, jocuri de gândire, ghicitori și snoave. Aceste ateliere au avut loc
Vineri, 22 mai 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și alături de Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași, a desfășurat două noi activități, dedicate copiilor – Despre virtuți, din cadrul proiectului: Atelierele de povești pentru copii „Creștem cu fiecare poveste”. Elevii claselor primare, coordonați de prof. înv. primar Corina Lavric și prof. înv. primar Anca Anghel, au participat la noi cercuri de lectură în cadrul cărora cei mici au ascultat poveștile: „Ești al meu” de Max Lucado și „Cel


