Inițiativa Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași de a lansa un proiect care să promoveze regulile elementare de circulație rutieră în rândul elevilor, dublate de sesiuni practice de acordare a primului ajutor în cazul accidentelor rutiere a avut un impact deosebit la nivelul municipiului Iași.
Proiectul denumit Biblio-Școala de Pietoni s-a desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Iași și Filiala Iași a Societății Naționale de Cruce Roșie din România în perioada octombrie 2015 – iunie 2016. În cele 8 luni, peste 1000 de elevi școlari și preșcolari din 18 unități de învățământ din Iași au beneficiat de sesiuni privind atitudinea preventivă în calitate de pieton și de acordare a primului ajutor în cazul accidentelor rutiere (când, cum și ce informații oferim când apelăm 112; resuscitarea, metoda PAS: privește, ascultă, simte; poziția laterală de siguranță, metoda „Heimlich”).
Ultimele două întâlniri cu elevii ieșeni se vor derula în această lună, după cum urmează:
Miercuri, 8 iunie a.c., începând cu ora 9.00, la Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iași (corp A, str. Sf. Andrei nr. 70), iar joi, 16 iunie, de la ora 12.00, la Colegiul Economic Administrativ Iași.
Sesiunile privind circulația rutieră vor fi susținute agent șef-adjunct Tudorița Grădinariu din cadrul Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, iar cele de acordare a primului ajutor, de Iulian Ciocănaru, Sorana Mănucă și Florina Elena Smoc, voluntari ai Filialei Iaşi de Cruce Roșie. Tot cu această ocazie, elevii vor primi informații privind modalitățile de petrecere a timpului liber la bibliotecă, iar la finalul fiecărei sesiuni, vor intra în posesia BIBLIO-PERMISULUI DE PIETON.
Mulțumim partenerilor și cadrelor didactice care au înțeles importanța și beneficiul acestui proiect: Grădinița cu Program Prelungit nr. 22, Școala Primară „Gh. Asachi”, Școala Primară „Carol I”, Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Școala Gimnazială „B. P. Hasdeu”, Școala Gimnazială „D.A. Sturdza”, Școala Gimnazială „Mihai Codreanu”, Școala Gimnazială „Titu Maiorescu”, Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Colegiul Tehnic „Ion Holban”, Liceul Tehnologic Economic de Turism, Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” Iași, Colegiul Economic Administrativ Iași și Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu”.
Ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea școlilor ieșene, proiectul va continua și în anul școlar următor.
Articole similare
Joi, 30 iulie 2026, la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți s-a desfășurat atelierul creativ coordonat de OHANA și colaboratorii săi de la Edubloom Club & Afterschool. O colaborare de suflet pe care o continuăm în fiecare vară, cu noi provocări creative. De această dată, copiii au realizat zmeie colorate, perfecte pentru zilele însorite de vară, pe care le-au decorat cu multă imaginație și entuziasm, inspirându-se și din lecturile citite la Ludotecă. Într-un loc plin de cărți, povești și inspirație, am creat împreună
Ştiind prea bine că nicio informaţie nu există fără un proiect de comunicare, Dominique Wolton vrea să răstoarne stereotipul dominant, gândindu-le împreună. Altfel spus, încercând o redefinire a statutului comunicării, secolul nostru fiind unul al coabitării. În viziunea sa, a comunica înseamnă a împărtăşi ceea ce avem în comun, dar şi a învăţa gestionarea diferenţelor. Fiindcă, ridicând complexităţi suplimentare, comunicarea înseamnă negociere şi coabitare; aducând, adică, în prim-plan problema relaţiei, recunoscând prezenţa Celuilalt. Valorizând coabitarea, implicit primatul toleranţei, invocând experienţa concretă a alterităţii, Dominique Wolton propune, după ani de cercetări,
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași vă invită să vă continuați vacanța la bibliotecă și în luna august, în cadrul programului Biblioteca de vacanță – BiblioAventura „Vara Curioșilor”. Activitățile se desfășoară la sediul central al bibliotecii, la cele cinci filiale, precum și în spațiile partenerelor, și propun copiilor și tinerilor o vară plină de lectură, creativitate, joc, descoperire și învățare. În programul lunii august se regăsesc ateliere de lectură și art-craft, activități de storytelling și English for Kids, ateliere STEM și robotică, jocuri de echipă, concursuri de cultură generală, activități muzeale,



