Autor: Categorii: O carte pe ziUltima actualizare: 26 aprilie 2025Timp citire: 1 min

Distribuie

4484813

Lindsay Porter, Cine sunt Illuminati?, Bucureşti, RAO, 2009

Ce anume îi leagă pe preşedintele din secolul al XVIII-lea al Universităţii Yale, pe un simpatizant nazist din perioada interbelică, pe un anticomunist înfocat din perioada lui McCarthy şi pe fostul editor al revistei Playboy? Ce legătură există între originile Revoluţiei Franceze, asasinarea familiei Romanov şi desenul de pe bancnota de un dolar? Răspunsul se găseşte într-una dintre cele mai misterioase, mai temute şi mai controversate dintre societăţile secrete: Illuminati.

Cu toate că grupul a existat pentru o perioadă care abia dacă a depăşit un deceniu, referirile la Illuminati datează de secole, chiar de milenii. Ce anume se află în spatele uneia dintre cele mai mari conspiraţii din lume? Cartea prezintă, aşadar, istoria unică a societăţii secrete Illuminati şi examinează diferitele teorii cu privire la ea. În plus, autoarea cercetează modul în care temerile suscitate de acest grup s-au dezvoltat şi s-au modificat în timp. Cel mai important este, poate, faptul că reuşeşte să răspundă la întrebarea de secole: cine sunt de fapt Illuminati?

Rezervă acum

Articole similare

  • Ediție bilingvă: Română-engleză. Volumul conține o selecție din scrierile inedite în România ale Reginei Maria, aflate în colecțiile de documente de la Arhivele Naționale din București: Fondul Regina Maria Personale și Casa Regală Miscelanee. Articolele, adevărate tablete de înțelepciune concentrată pentru înțelegerea vieții omului, au fost scrise în anii 1920, predominant în limba engleză, fiind destinate publicării în mass-media occidentală. Volumul este însoțit de un generos studiu introductiv în care autorii încadrează textele Reginei Maria în epocă, cu necesarele precizări biografice, trecând apoi la o analiză detaliată a atitudinilor, percepțiilor

  • "Începuturile o fascinează pe Tremain: dacă se poate vorbi despre un tipar după care sunt croite romanele sale, acesta constă tocmai în preocuparea pentru încercările de transformare a propriei fiinţe. Drumul spre casă urmăreşte întâmplările prin care trece Lev, un muncitor imigrant sosit din Europa de Est în Anglia zilelor noastre. Povestea lui capătă o forţă arhetipală - aceea a încercării de împlinire a unui destin într-un oraş străin... Un roman al umanităţii care îşi revendică drepturile, o lectură captivantă atât prin jocul speranţelor şi al temerilor, cât şi prin

  • Copilul tău întreabă mereu De ce? și Cine? Unde? Această colecție îi oferă răspunsurile. Care dintre afirmațiile de mai jos este adevărată? o Un băiat căruia îi plăcea la nebunie să facă farse o Un șofer de ambulanță în Franța, în timpul Primului Război Mondial o Creatorul lui Mickey Mouse Toate cele de mai sus! Află mai multe despre adevăratul Walt Disney din această biografie amuzantă și minunat ilustrată! Cine? Ce? Unde? de la Pandora M este o colecție de cărți educative dedicate cititorilor curioși, în special copiilor și adolescenților, dar potrivite pentru oricine dorește să înțeleagă mai bine lumea.