Distribuie
Jules Barnes, Papagalul lui Flaubert, Bucureşti, Adevărul Holding, 2011
Maestru al metaficţiunii postmoderne, scriitorul britanic nu face în cartea sa (doar) un eseu sclipitor despre viaţa şi opera lui Flaubert, ci construieşte un roman subiectiv al cărui personaj are „carne şi sânge“.
„Papagalul lui Flaubert” / „Flaubert’s Parrot”, apărut în 1984, este cel de-al treilea roman al scriitorului britanic Julian Barnes şi, totodată, cartea care i-a adus consacrarea. Romanul a fost înscris în „lista scurtă” la Booker Prize în 1984 şi a fost distins cu Geoffrey Faber Memorial Award în 1985 şi – în Franţa – cu Premiul Médicis la categoria non-ficţiune (eseu) în 1986.
Tocmai această informaţie arată problemele de receptare pe care le-a ridicat textul hibrid al lui Barnes şi dificultatea încadrării acestuia, analiza cărţii fiind una dintre „pietrele de încercare” ale criticii literare de întâmpinare engleze şi franceze din anii ’80. Deşi cartea lui Julian Barnes este în mod decis o operă de ficţiune, mai exact un „roman”, francezii nu s-au sfiit să-l considere un eseu despre opera flaubertiană şi să-l premieze ca atare, la secţiunea de non-ficţiune.
Structura narativă cu totul atipică a cărţii, exemplu major de reuşită literară „postmodernă”, i-a incitat, prin inclasificabilitatea sa, pe criticii literari ai momentului: „un fel de colaj” (Peter Brooks), „un tour de force de ficţiune, critică literară şi biografie” (David Montrose), „un compendiu de genuri iscusit şi ludic” (Laurent Milesi), se numără printre „etichetele” care au încercat a se pune acestui complex produs literar metaficţional.
„Spunând la persoana întâi povestea unui medic pensionat care face din pasiunea pentru Gustave Flaubert şi pentru papagalul împăiat al acestuia o questă filologico-istorico-detectivă, echivalentă cu un antidot la pierderea soţiei sale bovarice, adulterine şi suicidare, «Papagalul lui Flaubert» oscilează între ficţiune şi realitatea istorică, între prezentul naratorului şi trecutul flaubertian, între biografie şi autobiografie”, consideră şi românca Dana Muscă, într-un dosar dedicat de un recent număr al revistei clujene „Echinox” prozatorilor britanici contemporani.
Articole similare
Maya era în liceu când a văzut-o pe Aubrey căzând secerată în fața lui Frank, un bărbat enigmatic cu care își petrecuseră amândouă vara. După șapte ani, Maya stă în Boston cu iubitul ei și încearcă să scape de dependența care a ajutat-o să reziste până acum. Însă trecutul o copleșește când vede o înregistrare cu o altă femeie care moare subit în fața aceluiași Frank. Maya se întoarce acasă, unde începe să dezgroape fragmente din trecut și să observe mesaje ascunse în cartea neterminată a tatălui ei guatemalez. Ca
Effy Sayre a crezut întotdeauna în basme. Nu a avut de ales. Din copilărie, a fost bântuită de viziuni cu Regele Zânelor. Și-a găsit mângâierea doar în paginile romanului Angharad – îndrăgita carte a lui Emrys Myrddin despre o fată muritoare care se îndrăgostește de Regele Zânelor și apoi îl distruge. Acest volum jerpelit este singurul lucru care o ține pe Effy pe linia de plutire în cursul primului ei an la prestigioasa Facultate de Arhitectură llyriană. Așa că, atunci când familia lui Myrddin anunță un concurs pentru a reconstrui conacul regretatului
O SUFERINȚĂ CE PĂREA IMPOSIBIL DE VINDECAT. O FAMILIE CARE ÎȘI REGĂSEȘTE DRUMUL. Roma anilor 1950. Marisa și Stelvio se îndrăgostesc. Familia pe care cei doi și-o întemeiază pare desprinsă dintr-un film de dragoste — până când Betta, îndrăgita lor fiică în vârstă de 16 ani, este găsită moartă pe o plajă din apropierea Romei. Tragedia e cutremurătoare. Cuplul se dezintegrează, afecțiunea și buna înțelegere dispar. Însă nimeni nu știe că în noaptea aceea fatidică, împreună cu Betta, se află și verișoara ei Miriam, timidă și introvertită, și ea victima
