Din bucăți de vară, o poveste de păstrat
Autor: Categorii: Filiala „Vasile Alecsandri”, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 27 august 2026Timp citire: 1 min

Distribuie

Joi 27 august 2026, la Filiala „V. Alecsandri” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a avut loc ultima întâlnire din cadrul „Atelierului de Colaje”, care a fost cu bucurie,  nostalgie și exclamații: „Gata? Azi e ultima?” Ne-am strâns încă o dată la aceeași masă, cu mâinile ocupate de hârtie, cu culori și idei și cu inimile puțin mai pline după toate întâlnirile de peste vară.

A fost o vară cu povești, râsete, imaginație și multe colaje care au prins viață din bucăți mici de hârtie. Iar acum, parcă fără să ne dăm seama, vacanța se apropie de final și începe școala. Se schimbă ritmul, apar ghiozdanele, diminețile grăbite și un nou început.

Păstrăm, însă, bucuria întâlnirilor noastre. Poate că asta ne place cel mai mult la colaje faptul că putem aduna fragmente diferite și le putem transforma într-o poveste nouă. Nevoia de frumos a însoțit omul încă de pe vremea dinozaurilor!

Mulțumim tuturor care au făcut parte din povestea „Atelierului de Colaje”! Ne revedem cu drag, poate într-o altă vacanță, cu aceeași bucurie de a crea împreună.

Articole similare

  • Începutul de an școlar aduce întotdeauna cu sine o energie aparte, dar și dorul de zilele lungi și lipsite de griji ale verii. Pentru a păstra vie magia acestor momente și pentru a le oferi copiilor un spațiu de exprimare liberă, am organizat activitatea tematică „Desenăm împreună amintiri din vacanță”. A fost o zi plină de zâmbete, nostalgie și, mai ales, multă creativitate. Foile albe de hârtie au devenit ferestre către cele mai frumoase momente ale verii. Fiecare desen a spus o poveste unică. Privind expoziția cu desene, am realizat

  • În 27 august 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, Asociaţia REALSPORTS Iași și Asociația Club Sportiv Happy Sports Iași au desfășurat a doua sesiune – atelier tematic în cadrul proiectului „SPORT pe 2 ROȚI și LECTURA de VACANȚĂ ”. Scopul acestui proiect este de a sprijini diminuarea poluării, de a promova lectura și sportul și de a le oferi membrilor comunității noi abilități și cunoștințe, sprijinându-i, totodată să facă alegeri mai sustenabile. Chiar dacă în număr redus, tinerii participanți doritori și pasionați (copii și părinți) au luat parte la un

  • Joi, 27 august 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a primit vizita elevilor de la Școala Gimnazială “D.D. Pătrășcanu” Tomești, în cadrul unui proiect “Cuibul de cărți – Lideri junior în acțiune” implementat în perioada iulie-decembrie 2026 în parteneriat cu această școală, susținut de Forgotten Faces Foundation, Asociația Popa Soare și Fundația COTE Iași. Inițiativa de a vizita Iașul și câteva obiective turistice precum și sediul central al Bibliotecii Județene a venit din partea vizitatorilor ce a fost fructificată de către elevi, mai ales de cei care au făcut primul