Biblioteca de vacanță – Filiala „Garabet Ibrăileanu”: Concurs de cultură generală: codul bunelor maniere
Autor: Categorii: Filiala „Garabet Ibrăileanu”, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 3 iulie 2026Timp citire: 1 min

Distribuie

La Filiala ”Garabet Ibrăileanu” a Bibliotecii Județene ”Gh. Asachi”, vacanța de vară a început cu voie bună, curiozitate și dorința de a învăța lucruri noi! În cadrul primei întâlniri din programul „Biblioteca de vacanță”, copiii au participat la un concurs de cultură generală cu tema „Codul bunelor maniere”.

Prin intermediul unor întrebări interactive, participanții și-au testat cunoștințele despre regulile de comportament în diferite situații din viața de zi cu zi: în mijloacele de transport în comun, la restaurant, în vizită, în spațiile publice sau în relațiile cu cei din jur. Am discutat despre importanța salutului, a politeții, a respectului față de ceilalți, despre cum primim un cadou, cum oferim ajutor sau cum ne comportăm atunci când folosim telefonul altei persoane.

Activitatea a fost o ocazie excelentă de a descoperi că bunele maniere nu înseamnă doar respectarea unor reguli, ci și grijă, respect și considerație față de cei din jur.

„Biblioteca de vacanță” continuă și în săptămânile următoare cu noi teme, jocuri și activități educative, menite să transforme vacanța într-o experiență plăcută și plină de descoperiri. Vă așteptăm cu drag!

Articole similare

  • Joi, 20 august 2026, a avut loc cea de-a șasea întâlnire din cadrul „Atelierului de Colaje”, organizat la Filiala „Vasile Alecsandri” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”. Participanții au lăsat gândurile, ideile și stările să prindă formă și culoare, dând frâu liber creativității. Cu bucurie, hărnicie și imaginație, fiecare a transformat o simplă coală într-un mic univers personal, plin de culoare și emoție. A fost un atelier cu voie bună, inspirație și, bineînțeles, puțină foame la final, dar și cu multă dorință de a duce lucrările la bun sfârșit. Ne apropiem

  • Biblioteca a fost, din nou, locul în care poveștile, jocul și prietenia s-au întâlnit într-o atmosferă plină de veselie și voie bună. În cadrul activității „Vară cu zâmbete și  culoare la bibliotecă”, desfășurată în cadrul Filialei „Mihail Sadoveanu” a Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi”, miercuri 19 august 2026, copiii au petrecut timp de calitate împreună descoperind că biblioteca nu este doar un loc al cărților, ci și un spațiu în care se leagă prietenii și se creează amintiri frumoase. Cu mânuțe harnice si imaginație bogată au dat culoare unor planșe și

  • Marți, 18.08.2026, Filiala „Ion Creangă” a prins parfum de flori, zâmbete și imaginație! Împreună cu micii utilizatori, ne-am lăsat purtați într-o lume fermecată alături de „Lili, prințesa florilor”. Am citit, am descoperit personaje și aventuri pline de culoare. Cu multă imaginație, răbdare și voie bună, cei mici au realizat coșulețe vesele, pline cu flori colorate. Dacă v-am stârnit  curiozitatea, vă așteptăm marțea viitoare de la ora 10:00, la Filiala „Ion Creangă”, pentru a  descoperi împreună alte povești și personaje minunate!