Bestsellerul New York Times care a inspirat musicalul de succes Wicked (premiat cu Tony) și o megaproducție cinematografică.
Cu ani buni înainte ca Dorothy şi câinele ei să fie purtaţi de stihii în Oz, o altă fetiţă devine cunoscută acolo. Elphaba s-a născut cu pielea verde ca smaraldul – o povară greu de purtat într-un ţinut atât de sărac şi jalnic precum Oz, unde superstiţiile şi magia nu sunt îndeajuns de puternice spre a explica sau a triumfa asupra unor dezastre naturale precum inundaţiile şi foametea.
Totuşi Elphaba este inteligentă şi, la scurt timp după admiterea la Universitatea Shiz, reuşeşte să pătrundă în cercul de elită al tinerelor speranţe din Oz. Dar Ozul e departe de a fi o utopie. Poliţia secretă a Vrăjitorului stă la pândă pretutindeni. Animalele – acele creaturi înzestrate cu glas, suflet şi minte – riscă să fie exilate.
Tânăra Elphaba, verde, neîmblânzită şi neînţeleasă, e hotărâtă să le protejeze – chiar dacă asta înseamnă că va trebui să lupte împotriva misteriosului Vrăjitor şi să rişte singura ei şansă de a întâlni dragostea. Încă şi mai înţeleaptă, odată ce cunoaşte vinovăţia şi jalea, poate găsi în sufletul ei recunoştinţă când lumea o declară vrăjitoare. Ba chiar poate simţi bucurie pentru soarta acelei fetiţe din Kansas.
Mai multe despre carte – https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/vrajitoarele-roman-sdq32qzn/
Articole similare
În perioada 12-14 mai 2026, Biblioteca Națională a României și Biblioteca Metropolitană București au găzduit NEDLib Summer School 2026, un schimb internațional de bune practici despre educația media și combaterea dezinformării în biblioteci, la care au participat profesioniști din domeniul biblioteconomic din cinci țări europene: România, Bulgaria, Grecia, Portugalia și Letonia. Evenimentul a fost organizat de Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) în cadrul proiectului NEDLib - „Competențe digitale și alfabetizare informațională pentru bibliotecari”/ Digital Competence and Information Literacy for Librarians, finanțat prin programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 2
Vineri, 15 mai 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Primăria Ciortești, Biblioteca comunală „Mihai Eminescu” Ciortești, alături de Școlile Gimnaziale ale comunei și Asociația „Prietenii Bârnovei” Iași, a desfășurat o nouă activitate din cadrul proiectului Tradițiile Iașului, de această dată cu titlul Case tradiționale moldovenești. Evenimentul a avut loc la Căminul Cultural din Ciortești și a fost deschis de doamna primar Alina Aposol. Despre casele tradiționale moldovenești, despre utilizarea materialelor de construcție locale cum ar fi: piatră, lemn, lut și a unor tehnici constructive transmise din generație
La miezul nopții, unul dintre ei este mort. Până dimineață, toți sunt suspecți. Este cea mai tare petrecere… dar nu toată lumea a venit să se distreze. De Revelion, Rhys Lloyd are casa plină de musafiri. Căsuțele lui de vacanță de pe Lacul Oglinzii au succes, iar el a invitat tot satul să vină să bea șampanie împreună cu noii vecini bogați. Însă la miezul nopții, Rhys plutește fără viață pe apele înghețate ale lacului. În prima zi a anului, Ffion Morgan are un sat întreg de suspecți. Micuța comunitate


