Joi, 23 aprilie 2026, la Biblioteca Județeană „Gh. Asachiˮ Iași – Compartimentul Împrumut Carte pentru copii și Adolescenți am sărbătorit alături de noi prieteni – preșcolarii de la Grădinița Penilla Iași. Însoțiți de profesorii lor (d-nele Alexandrina Bujniță și Ștefania Aruștei), cei mici au aflat că prima lor vizită la bibliotecă coincide cu sărbătoarea bibliotecarului și a cărții, într-o zi de benefică respirație spirituală – ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
O scurtă prezentare a bibliotecii și a colecțiilor de carte a fost urmată de o lectură specială: povestea cu Uriașul cel mai fain de oraș (de Julia Donaldson), cu implicarea directă a partenerului nostru de proiect, d-na Sorina Topliceanu (Departamentul Pro Vita din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor). Ne-am bucurat alături de copii de faptele bune ale uriașului George, dar și de surpriza venită din partea celor pe care i-a ajutat. Cu ajutorul personajelor, cei mici au înțeles că generozitatea și faptele bune sunt posibile la orice vârstă, iar orice ajutor, oricât ar fi de mic este prețios.
La finalul întâlnirii, popasul copiilor în Ludotecă, printre cărțile potrivite vârstei lor a încheiat cu succes această primă interacțiune cu cartea, magia poveștilor și bineînțeles cu bibliotecarii.
Mulțumim pentru colaborare și implicare participanților, au reușit cu zâmbetele lor să lumineze sărbătoarea noastră.
Îi așteptăm pe cei mici să revină alături de părinții și profesorii lor.
Articole similare
În ziua de duminică, 13 SEPTEMBRIE 2026, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă ședință culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. Concret, s-a făcut vorbire despre cartea Arca lui Păstorel, Vol. I, interviuri, de Dumitru ȘERBAN, volum care a văzut lumina tiparului în anul 2025 la Editura Asachiana (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași). Volumul este prefațat de către scriitorul Mihai Batog-Bujeniță, prefață intitulată – Un remarcabil
Seria de întâlniri din cadrul Clubului de conversație și socializare în limba română a debutat în luna septembrie la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” Iași. Acțiunea face parte din proiectul „LibHub 2.0 - Biblioteci incluzive pentru comunități diverse”, realizat în colaborare cu Asociația Comunitățile Viitorului. #BibliotecaGheorgheAsachi #FilialaIonCreanga #LibHub #BiblioteciIncluzive #PovestiBilingve #AsociatiaComunitatileViitorului
Comorile ascunse printre rafturile Bibliotecii județene „Gheorghe Asachi” – Filiala „Ion Creangă” – au fost descoperite de școlarii clasei a II - a D de la Școala Gimnazială Otilia Cazimir. Îndrumați de d-na învățătoare Niculae-Grigorescu Mihaela Anca, micii cititori au făcut cunoștință cu fondul de carte destinat copiilor și au descoperit, cu mult entuziasm, bucuria lecturii într-un mediu primitor și plăcut.





















