Distribuie
Fantezie și îndemânare printre rânduri de culoare
Sâmbătă, 23 mai 2015, de la ora 10.00 la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” va avea loc o nouă întâlnire a cercului de creație Fantezie și îndemânare printre rânduri de culoare.
Întâlnirea se desfășoară în cadrul proiectului „Culorile cărții”.
La această întâlnire, începem proiectul de final al acestui cerc de creație. Alături de studenții: Sabina Drânceanu, Bianca Irimia, Alexandra Codreanu, Gabriela Potorac, Andrei Alupoaiei, Alexandru Păduraru, Cătălin Mihai, Ștefan Diaconu, coordonați de drd. Ana-Maria Aprotosoaie-Iftimi, de la Institutul de Pregătire Psiho-Pedagogică și Consiliere din cadrul Universității de Arte „George Enescu” Iași, vom „picta” nonconformist plăci de rigips. De această dată vom utiliza acuarelă, lut, sticlă și material textil.
Participanții celorlalte ediții sunt așteptați la această activitate care va avea loc în două părți: în datele de 23 mai și 13 iunie.
Alături de noi vor fi: Asociația „AFECT” , Asociația „Familia Nostra” Iași și Școala cu Clasele I – VIII nr.21 Ion Neculce Iași.
Vă aşteptăm sâmbătă, 23 mai 2015, începând cu ora 10.00, la sediul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, Galeriile Comerciale Ştefan cel Mare, Nr. 8-10.
Articole similare
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași invită copiii să participe în proiectul cu specific de vacanță: Cutia magică a poveștilor – Veselica în vacanță în 25 august 2026 ora 10.00 la Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași prin Centrul de Resurse pentru Familii (str. Sărărie 134). Proiectul vizează dezvoltarea personalităţii copiilor, vizând latura nonformală a educaţiei, prin stimularea inteligenţei lingvistice şi emoţionale, a abilităţilor de rezolvare a problemelor, îmbogăţirea vocabularului, stimularea încrederii de a exprima liber trăiri şi emoţii, stimularea imaginaţiei specifice vârstei (personaje preferate din cărți, păpuși și costume © Atelierele
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi și Muzeul Național al Literaturii Române Iași vă invită și în luna august, alături de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Iași, într-un proiect cu specific de vacanță. Proiectul Biblio-Vacanța și Muzeele Iașului își propune să încurajeze educația non-formală a copiilor și a tinerilor pe durata vacanței de vară, propunându-le o serie de întâlniri, activități și ateliere de vacanță menite să le stimuleze interesul față de literatură, patrimoniu local, dezvoltare personală și comunitate. Beneficiarii Centrelor Sociale din cadrul DGASPC Iași vor
Pentru un avocat contează cel mai mult stăruința, pentru un procuror, austeritatea, iar pentru judecător, moderația (Narcis Giurgiu) Juristul NARCIS GIURGIU ( 31 mai 1937, Horodniceni, jud. Suceava – 11 august 2026, Iași) licenţiat al Facultății de Drept a Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1956). A obținut titlul de doctor în Drept (Procedură Penală) al aceleiași Universități (1972), îndrumătorul tezei sale și mentorul său fiind Prof. univ. dr. Grigore Gr. Theodoru (1919-2015). A deținut inițial funcția de procuror la fostele Procuraturi Regională și Județeană Iaşi (1958-1980). Ulterior, a activat ca avocat


