Distribuie
Maratonul Lecturii: În Bibliotecă Ia-și citește!
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi alături de partenerii săi vă invită la seria de activităţi organizate în cadrul celei de-a XIV-a ediţii a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV), cel mai important eveniment de peste an dedicat voluntarilor din întreaga ţară, care se vor desfăşura în perioada 11-17 mai a.c.
Marți, 12 mai 2015, de la ora 12.00, la Filiala „Vasile Alecsandri” din cartierul Nicolina va avea loc o nouă întâlnire de lucru din cadrul proiectului „(Citesc!)n bibliotecă – mă ajută voluntarii!”. Elevii Școlii „Ion Neculce” din Iași vor continua să citească și să interpreteze ajutați de voluntarii Ursuleasa Mihaela, Marciuc Elena, Busuioc Cătălina și Costache Crina de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, coordonați de consilierul educativ Marilena Spiridon Bîrsan și bibliotecar Cuzic Maria Simona. Acțiunea își propune să trezească interesul pentru carte al elevilor din familiile defavorizate, din clasele gimnaziale, să dezvolte abilitățile de citit și înțelegere a unui text.
Miercuri, 13 mai, începând cu ora 10.00, la Căminul de Bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Iaşi (Bucium) va avea loc manifestarea muzical-literară: „Să nu uităm nicicând!”. Membrii Grupului vocal „Șogorițele”, voluntari din partea Asociației pentru seniori „AFECT” Iași, vor delecta locatarii așezământului cu un program pregătit special cu această ocazie.
Tot miercuri, de la ora 15.00, la sediul central al Bibliotecii începe Maratonul Lecturii: În bibliotecă Ia-și citește! Aveți ocazia de a vă testa rapiditatea și spiritul de competiție într-o activitate care dăunează doar în doze mici.
De vineri, 15 mai, și până duminică, 17 mai, ne găsiți în Parcul Tineretului Iași, la Târgul ONG-urilor. Vom promova voluntariatul în cadrul celei de-a XV-a ediții a Festivalului Studențesc FestudIS. Iar dacă aveți poftă de citit în parc, vom avea cu noi și un stand de carte mobil. Bonus: permisul de intrare este gratuit.
SNV este un eveniment național anual, menit să mobilizeze cât mai multe organizații și cât mai mulți voluntari care să contribuie la dezvoltarea comunităților lor și la recunoașterea meritelor voluntarilor.
Toate aceste evenimente sunt activități specifice în cadrul proiectului „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Proiectul este implementat de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) în perioada mai 2014 – iunie 2015.
„Raftul cu inițiativă” își propune diversificarea posibilităţilor de implicare prin voluntariat în cadrul bibliotecilor publice din România, care să ofere oportunități calitative de implicare a cetățenilor de orice vârstă în beneficiul comunităților pe care le deservesc.
Informații suplimentare puteți obține pe adresa de e-mail: programe@bjiasi.ro.
Articole similare
11 Septembrie a reprezentat un moment de cotitură în istoria noastră recentă. Este momentul în care Statele Unite au declanșat Războiul împotriva terorii. Consecințele acestuia au fost conflictele din Afganistan și Irak, dar și apariția Statului Islamic. Terorismul a început, din păcate, să facă parte din viața noastră, mai ales în țările vestice. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a pregătit o expoziție de carte despre Atentatele din 11 septembrie, dar și despre istoria terorismului, în general. Sperăm să învățăm din greșelile trecutului și să
Autorul rus, considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii, este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse. Considerat „omul care a trăit mai multe vieți” datorită transformărilor radicale prin care a trecut de-a lungul celor 82 de ani de viață, s-a „manifestat” și ca eseist, dramaturg și reformator în domeniul educației. Operele sale „Război și pace” și „Anna Karenina” au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice, estetice, religioase, propovăduite de-a lungul
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a răspuns invitației la Festivalul Familiei, ediția a VI-a organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași, cu susținerea Doxologia, Radio Trinitas, Viva FM, NOIR Coffee Roasters, Promer Group, Magazia Morăriței, Madre Pizza cu maia și OnLeaf. Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași felicită organizatorii pentru un eveniment plin de culoare și o atmosferă primitoare și interactivă cu publicul participant. Orele după-amiezii au trecut repede și frumos cu toți cei prezenți,


