Rezultatul etapei – PROBA INTERVIU – în cadrul desfășurării concursului pentru ocuparea unui post contractual vacant, de execuţie – REFERENT de SPECIALITATE, gradul I, studii superioare, cu normă întreagă – 8 ore/zi, pe durată nedeterminată, la Serviciul Financiar-Contabil, IT, Arhivă, din cadrul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, care a avut loc în ziua de 16.12.2025, ora 10.00 – proba interviu: AICI
Articole similare
În ziua de duminică, 13 SEPTEMBRIE 2026, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă ședință culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. Concret, s-a făcut vorbire despre cartea Arca lui Păstorel, Vol. I, interviuri, de Dumitru ȘERBAN, volum care a văzut lumina tiparului în anul 2025 la Editura Asachiana (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași). Volumul este prefațat de către scriitorul Mihai Batog-Bujeniță, prefață intitulată – Un remarcabil
Seria de întâlniri din cadrul Clubului de conversație și socializare în limba română a debutat în luna septembrie la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” Iași. Acțiunea face parte din proiectul „LibHub 2.0 - Biblioteci incluzive pentru comunități diverse”, realizat în colaborare cu Asociația Comunitățile Viitorului. #BibliotecaGheorgheAsachi #FilialaIonCreanga #LibHub #BiblioteciIncluzive #PovestiBilingve #AsociatiaComunitatileViitorului
Comorile ascunse printre rafturile Bibliotecii județene „Gheorghe Asachi” – Filiala „Ion Creangă” – au fost descoperite de școlarii clasei a II - a D de la Școala Gimnazială Otilia Cazimir. Îndrumați de d-na învățătoare Niculae-Grigorescu Mihaela Anca, micii cititori au făcut cunoștință cu fondul de carte destinat copiilor și au descoperit, cu mult entuziasm, bucuria lecturii într-un mediu primitor și plăcut.


