Luni, 6 octombrie 2025, de la orele 09.00 și 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași alături de Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași, anunță desfășurarea a două noi activități dedicate copiilor – Alegerea și iertarea, din cadrul proiectului: Atelierele de povești pentru copii „Creștem cu fiecare poveste”.
Elevii claselor primare, coordonați de prof. înv. primar Corina Lavric și prof. înv. primar Anca Anghel, vor participa la cercuri de lectură în cadrul cărora cei mici ascultă povestea iar prin discuții, desen, joc, întrebări și răspunsuri vor lămuri subiectul abordat.
Aceste ateliere vor avea loc la Filiala „Vasile Alecsandri” și vor aduce în discuție în primul rând calitățile pe care eroii poveștilor le au și care pot duce la îndrumarea spiritului și caracterului celor prezenți.
Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor desfășoară programe și proiecte dedicate mamelor, copiilor și familiilor; organizează evenimente pro life și derulează campanii de informare și de promovare a valorilor vieții.
Articole similare
Astăzi, filiala noastră s-a transformat într-un univers magic al poveștilor, unde imaginația copiilor a prins aripi. În cadrul activității dedicate lecturii, micii cititori au pornit în explorarea unor cărți fascinante, descoperind personaje curajoase, tărâmuri îndepărtate și învățăminte prețioase. După ce au parcurs paginile cu entuziasm, copiii au devenit ei înșiși povestitori. Fiecare dintre ei a ales fragmentul care i-a plăcut cel mai mult și l-a împărtășit cu restul grupului. Prin această activitate, copiii nu doar că și-au exersat abilitățile de citire și exprimare, dar au descoperit și plăcerea de a
În 19 august 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași (DGASPC) Iași s-au reîntâlnit pentru o nouă activitate în proiectul: Atelierele de Lectură și Educație Muzeală - „Biblio-Vacanța Copiilor și Muzeele Iașului” la Muzeul “Mihai Eminescu”. Tinerii participanți (din CTF Târgu Frumos Petru Rareș 23, CTF Tineretului 1 și 2 din Târgu Frumos și CTF Petru Rareș 2 din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași (DGASPC) au fost, astfel,
Joi, 20 august 2026, a avut loc cea de-a șasea întâlnire din cadrul „Atelierului de Colaje”, organizat la Filiala „Vasile Alecsandri” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”. Participanții au lăsat gândurile, ideile și stările să prindă formă și culoare, dând frâu liber creativității. Cu bucurie, hărnicie și imaginație, fiecare a transformat o simplă coală într-un mic univers personal, plin de culoare și emoție. A fost un atelier cu voie bună, inspirație și, bineînțeles, puțină foame la final, dar și cu multă dorință de a duce lucrările la bun sfârșit. Ne apropiem


