Distribuie
Cassandra Clare, Orașul sufletelor pierdute, Editura Leda, București, 2014
Volumul este cartea a cincea din seria „Instrumente mortale”.
Simon se ridică în picioare și se uită tâmp la ușa de la intrare a casei sale. Nu cunoscuse niciodată o altă casă. Acesta era locul în care părinţii lui îl aduseseră când se născuse. Crescuse între zidurile casei din şirul de alte asemenea din Brooklyn. Se jucase pe stradă, la umbra copacilor stufoşi, vara, şi improvizase sănii din capacele containerelor de gunoi, iarna. În casa aceasta, familia lui ținuse shivah-ul după ce tatăl lui murise. Aici o sărutase pe Clary pentru prima oară. Nu-şi imaginase vreodată o zi în care uşa casei avea să fie închisă pentru el. Ultima oară când o văzuse pe mama lui, ea îl numise monstru şi se rugase de el să plece. El o făcuse să uite că era vampir, folosind iluzia magică, fără să ştie, însă, cât timp avea să dureze iluzia. În timp ce stătea în aerul rece al toamnei, uitându-se fix înainte, înțelese că nu durase destul. Uşa era acoperită cu semne — stele ale lui David mâzgălite cu vopsea, forma scrijelită a simbolului Chai, viaţă. Amulete erau legate de clanţă şi de ciocănel. O hamsa, Mâna Domnului, acoperea vizorul.
Amorțit, întinse mâna spre pergamentul mezuzah, lipit pe partea dreaptă a catului. Văzu fumul ridicându-se din locul unde mâna lui atinsese obiectul sfânt, dar nu simți nimic. Nici o durere. Numai un cumplit gol alb, adunându-se încet într-o furie rece.
Dădu un picior în ușă și auzi ecoul răsunând în casă.
Articole similare
La zece ani de la succesul obţinut în Drumul spre înalta societate, Joe Lampton este un om împlinit, are doi copii şi douã maşini, precum şi o grãmadã de bani, dar viaţa lui se aflã în pragul unei crize; cãci „una e sã ajungi în vârf, şi alta sã rãmâi
Volumul de faţă cuprinde două cursuri televizate, ţinute la Collège de France, care înfăţişează, într-o formă clară şi sintetică, cele mai recente achiziţii ale cercetării asupra televiziunii. Primul (Platoul şi culisele lui) demontează mecanismele cenzurii invizibile ce acţionează pe micul ecran şi dezvăluie câteva dintre secretele de fabricaţie ale acestor
Cărţile lui Lucian Boia sunt mai mult decât reelaborări polemice, în sensul demitologizării şi înlăturării locurilor comune din istoria şi, implicit, din mentalitatea românească. Miza reală o reprezintă scrierea unei istorii europene comune, dincolo de prejudecăţi şi de teoriile general acceptate. Iar cartea de faţă constituie expresia sintetică, necesară şi lămuritoare,