Acasă Compartiment Coordonare Metodică Zi metodică la Biblioteca Comunală Erbiceni, 20.09.2018

Zi metodică la Biblioteca Comunală Erbiceni, 20.09.2018

388
0

Tema I: Protecția datelor cu caracter personal în biblioteca publică

Tema II: Eurodesk: Cine? Ce ? De ce ? Pentru ce ?

 Locația: Biblioteca publică comunală Erbiceni și Centrul Social Erbiceni.

Data: 20.09.2018

Participanți: 60 (3 bibliotecari din bibliotecile publice comunale, 3 membri ai Comisiei de Coordonare și Îndrumare Metodică de la Biblioteca Județeană “Gh. Asachi” Iași, 1 invitat, domnul Primar Ionel Lungu, 3 profesoare și 50 de elevi cu vârste cuprinse între 13 – 15 ani ).

Ziua Metodică din 20.09.2018, s-a desfășurat în același climat profesional de calitate cu care ne-am obișnuit încă de la începutul activității comisiei. Temele abordate au fost primite cu interes de participanți care s-au implicat nu doar profesional, ci și emoțional.

Discuțiile profesionale s-au desfășurat într-o atmosferă de încredere și profesionalism atât în spațiul alocat bibliotecii publice comunale  din Erbiceni cât și în clădirea Centrului Social al localității iar din discuția cu domnul primar Ionel Lungu am realizat că activitatea și susținerea bibliotecii reprezintă una dintre preocupările permanente ale domniei sale, drept urmare, în următorii 2 ani biblioteca comunală va avea un alt spațiu și o altă înfățișare în clădirea reabilitată a Căminului Cultural din Erbiceni !

S-a vorbit despre faptul că începând cu 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentul European nr. 679/27.04.2016, privind protecția datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (General Data Protection Regulation – GDPR), regulament care este aplicat de toate statele Uniunii Europene și, punctual, ce înseamnă acest lucru pentru noi, bibliotecarii și pentru colaboratorii noștri.

Tema II: Eurodesk: Cine? Ce ? De ce ? Pentru ce ? oferă informații punctuale despre rețeaua de informare europeană pentru tineri și pentru cei care lucrează cu tinerii, Eurodesk, contribuind în același timp la întărirea parteneriatului bibliotecă publică comunală – școală din comunitate și constituindu-se într-o bază pentru viitoare proiecte de mobilitate ERASMUS! Colega noastră de la biblioteca-gazdă, doamna Cerasela Pascal, a primit un material de sinteză (2 foi) despre ce este Eurodesk, programele de mobilitate europene etc. în timp util, pe baza căruia a încheiat parteneriatul cu cele două școli din Bârlești – Școala Gimnazială nr. 1 – clasele doamnelor profesoare  Maria Voinea și Diana Țurcanu și Erbiceni – Școala Gimnazială “Constantin Erbiceanu”, clasa doamnei profesoare Florența Niculiță, cărora le mulțumim și noi pentru disponibilitate și receptivitate! După prezentarea despre Eurodesk a urmat Antrenamentul pentru Concursul Campaniei Time to Move, în cadrul căruia cele 9 grupe au elaborat designul pentru Tricoul oficial al campaniei Time to Move 2019! Rezultatele au fost premiate, atât pentru câștigătorii primele patru locuri (care au primit rucsacuri Eurodesk, pixuri, cărți poștale), cât și pentru toți ceilalți elevi care au primit premii de consolare în fructe și bomboane! Un alt rol al bibliotecii publice, acela de stimulator al incluziunii sociale, s-a relevat din plin prin organizarea acestui eveniment  de informare europeană, Eurodesk = Incluziune socială !

La această minunată întâlnire am avut privilegiul ca, pe lângă activitățile interesante, să ascultăm trei voci ale membrilor Ansamblului folcloric „Bahluiețul” din Erbiceni – Alexandra Bulancea, 19 ani, Mihai Bădicel, 18 ani și Roberta Lungu, 16 ani, care ne-au lăsat la propriu “cu gura-căscată”! Roberta Lungu, cu trilurile ei ne-a transpus pentru un moment la Vocea României! Le mulțumim acestor tineri minunați pentru regalul pe care ni l-au oferit, doamnei Ana-Maria Ababei, instructorul muzical și nu în ultimul rând, domnului primar Ionel Lungu, care a făcut toate acestea posibile și care își susține tinerii comunității și biblioteca publică.

Schimbul de informații și cunoștințe a fost generos și benefic de ambele părți. Fiecare dintre noi a avut de învățat câte ceva de la ceilalți colegi și a plecat mai bogat în cunoștințe și informații decât atunci când a trecut pragul bibliotecii gazdă și a Centrului Social din Erbiceni. Fotografiile realizate de colegii mei, Mihaela și Corneliu ilustrează din plin una dintre cele mai reușite Zile metodice în care triunghiul de aur, bibliotecă publică – școală – autoritate și-a arătat roadele benefice în ton cu anotimpul pe care îl trăim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here