În ultimele decenii, cercetările din domeniul traductologiei au favorizat apariția a numeroase catedre, publicații și instituții specializate, în care teoria are adesea o pondere excesivă comparativ cu exemplele concrete.
În acest volum, rezultat în urma unei serii de conferințe și seminare despre traducere susținute de autor la Toronto, Oxford și Universitatea din Bologna, Eco nu își propune să elaboreze o teorie generală a traducerii, ci să ridice mai multe probleme teoretice pornind de la exemplele practice cu care s-a confruntat în calitate de corector al traducerilor altora, de traducător propriu-zis si de autor tradus care a colaborat cu propriii traducători.
Este o carte care se bazează pe exemple, un mozaic de citate și confruntări. Chestiunea centrală o reprezintă definiția traducerii, iar răspunsul – sau, mai bine zis, întrebarea inițială – este că înseamnă „a spune cam același lucru”. Deși, aparent, esența problemei ar sta în acel „cam”, multe întrebări gravitează și în jurul lui „a spune” (se vorbește inclusiv despre așa-numitele traduceri intersemiotice, cum ar fi ecranizarea unui roman sau transpunerea unei poezii pe muzică), al lui „același” și, mai ales, al lui „lucru”.
Ce anume trebuie să redea traducătorul din textul tradus? Simpla suprafață lexicală și sintactică? Prea ușor sau, mai bine zis, prea greu, după cum veți vedea. De aici pornesc o serie de explorări în universul traducerii, prin limbi diferite, pornind de la expresii idiomatice pentru a ajunge la textele lui Shakespeare, dând cuvântul mai întâi traducătorului automat Altavista confruntat cu începutul Facerii, totul sub semnul unui principiu: traducerea este în primul rând un proces de negociere, precedat de unul de interpretare.
Mai multe despre carte AICI.