Acasă Sediul central Ziua Europeană a Limbilor la Cafeneaua lingvistică: „Vorbește-mi despre tine!”

Ziua Europeană a Limbilor la Cafeneaua lingvistică: „Vorbește-mi despre tine!”

31
0
Marți, 27 septembrie 2022, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi a răspuns invitației și a participat la evenimentul: Cafeneaua lingvistică: „Vorbește-mi despre tine!”, organizat de Institutul Francez din România la Iași și Centrul Europe Direct Iași (Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă Iași), împreună cu co-organizatorii de la Asociația SUPER TINERI (ASIRYS) Târgu Frumos și Erasmus Student Network – ESN Iași.
Cafeneaua lingvistică „Vorbește-mi despre tine!” este evenimentul care a marcat Ziua Europeană a Limbilor, în Anul European al Tineretului, și a evidențiat rolul pe care îl au tinerii în promovarea unei mai bune comunicări interculturale și a multilingvismului, elementele principale ale bogatului patrimoniu cultural al continentului european. Centrul Europe Direct Iași a înscris activitatea pe platforma Anului European al Tineretului: [https://youth.europa.eu/year-of-youth/activities/4730 ] și pe pagina de evenimente ale Zilei Europene a Limbilor: [https://edl.ecml.at/…/cel/language/ro-RO/Default.aspx ].
Alături de invitații Cafenelei Lingvistice a venit un public efervescent din diferite licee ale Iașului: Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Liceul Teoretic „Miron Costin” și Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, pentru a cunoaște tineri din alte țări, care au ales să facă voluntariat prin Corpul European de Solidaritate, sau care au ales să studieze prin mobilități Erasmus+ în țara noastră.
Împreună cu ei, ne-am bucurat să auzim și să învățăm cuvinte și fraze în mai multe limbi străine, ne-am făcut noi prieteni, am cunoscut noi culturi și noi oportunități. Mai concret, s-a discutat despre: importanța învățării unei limbi străine, multilingvism, meseria de traducător, oportunități de studiu și de finanțare prin programul UE, Erasmus+. Limbile străine întotdeauna ne vor deschide calea către noi prietenii, noi culturi și noi oportunități și ne fac viața mai ușoară atunci când călătorim în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here