Acasă Sediul central „Tradițiile pedagogiei” – „Modele în actualitate: Sfinții Trei Ierarhi”

„Tradițiile pedagogiei” – „Modele în actualitate: Sfinții Trei Ierarhi”

67
0

Joi, 30 ianuarie 2020, de la ora 12.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași având ca partener Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iaşi desfășoară activitatea „Tradițiile pedagogiei” – „Modele în actualitate: Sfinții Trei Ierarhi”.

Alături de elevii de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi, coordonați de profesorii: Irina Zaharia și Eugenia Drișcu vom sublinia importanța educației ca o condiție sine-qua-non a înălțării și perfecționării spirituale fundamentale a omului. Educaţia era definită de către Părintele profesor Dumitru Stăniloae astfel: „Este o lucrare din dragoste spre tot mai multă dragoste. Ea porneşte din dragostea învăţătorului, ca apoi, clipă de clipă, pe măsură ce se descoperă dragostea lui, să facă să se nască şi a învăţăcelului, legând printr-o dragoste tot mai adâncă cele două suflete şi înfiinţând un raport de totală înţelegere şi negrăită comuniune între ele”. Educația religioasă fără o educație morală este ca un pom fără fructe.

Pedagogia creştină a Sfinţilor Trei Ierarhi, continuu existentă oricărui timp prezent, urmăreşte această morală creştină, lucrătoare în lumina sufletului fiecăruia.

Acestă întâlnire, care dezvăluie beneficiile unei biblioteci, se desfășoară în cadrul proiectului „Provocările Culturii”, care își propune să faciliteze contactul elevilor de liceu cu diverse zone ale culturii și interconectarea lor, prin comunicare și implicare, concomitent cu prezentarea ofertei de carte a bibliotecii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here