Acasă Sediul central „Stăpâneşte secretul comunicării” – 20 iulie 2016

„Stăpâneşte secretul comunicării” – 20 iulie 2016

23
0

Miercuri, 20 iulie 2016, am ajuns la cel de-al treilea modul al workshopului „Stăpâneşte secretul comunicării”, susținut de formator și consilier de dezvoltare personală Gabriela Tașcă.

Dacă la primele două întâlniri am aflat secretele limbajului nonverbal și influența vocii în comunicare, a venit momentul depășirii barierelor în comunicare.
„Comunicăm, dar cât de bine ne înțelegem?” și „Cum putem prezenta ceea ce gândim fără a răni sentimentele celor din jur?” sunt cele două întrebări-cheie sub care s-a derulat această întâlnire. Și am aflat că eficacitatea comunicării depinde de gradul pe care interlocutorii le acordă cuvintelor sau gesturilor. Emoțiile, diferențele de percepție, presupunerile, prejudecățile, concluziile pripite, lipsa interesului sau a cunoașterii și dificultățile de exprimare sunt bariere în procesul comunicării. Nu în ultimul rând, pentru a fi buni vorbitori este necesar să fim relevanți și să ne susținem cu sinceritate ceea ce comunicăm.
Mulțumim doamnei Gabriela Tașcă pentru (supra)timpul alocat și pentru răbdare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here