Acasă Sediul central Şotron. Festivalul copilăriei, 2019

Şotron. Festivalul copilăriei, 2019

11
0

În perioada 7 – 9 iunie, în grădina Muzeului „Mihail Sadoveanu” din Copou s-a desfășurat evenimentul „Șotron. Festivalul copilăriei”, cunoscut drept cel mai mare festival cultural – educativ pentru copii din zona Moldovei și organizat de Muzeul Național al Literaturii Române din Iași.

Tema celei de-a VI-a ediții a fost „Dumbrava minunată”, iar Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași s-a alăturat inițiativei în calitate de instituție partener, cu o serie de activități ce au atras publicul tânăr.

Pentru cei peste 600 de participanți au fost organizate ateliere de modelaj în ceară, lut, modelaj în hârtie creponată, pasteluri cretate, desen, origami, jocuri de autocunoaștere, dans, muzică-ritm, ateliere de spus povești și de învățare a limbii engleze. Juniorii prezenți au extras bilețele cu întrebări din „Dumbrava minunată”, și „Domnul Trandafir”, iar cei ce au demonstrat că au citit cunoscutele opere au primit insigna de „Copil isteț”.

Mulțumim partenerilor și colaboratorilor care ne-au fost alături în cele trei zile ale festivalului: trupa Școlii de Teatru ProfessArt Iași coordonată de actrița Luiza Cupceac, animatorii Asociației ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces) Iași coordonați de Nicoleta Emacu și Adrian Mîrzac, studenții de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași (peste 40 de voluntari) coordonați de lect. univ. dr. Ana-Maria Aprotosoaie-Iftimi și lect. univ. dr. Ona Anghel și doamnei ing. dr. Roxana Anghel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here