Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 28 iunie 2022Timp citire: 1,9 min

Distribuie

Acțiunile de promovare și popularizare a Ariei Naturale Protejate Poiana cu Schit  din pădurea Bârnova-Repedea, inițiate de Fundaţia Academică „Idei şi Fapte pentru anii 2000” începând din anul 2011, au continuat, partener în acest an fiind din nou Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi. Obiectivul principal al acestor activități este descoperirea unui spațiu deosebit în care istoria, arta, natura se întâlnesc și conviețuiesc.

Sărbătoarea Sânzienelor, 24 iunie, ce coincide cu Ziua Iei și Ziua Ariilor Naturale Protejate, propusă de fundație ca Ziua Ariei Naţionale Protejate „Poiana cu schit” a fost sărbătorită anul acesta prin organizarea unei expoziții de fotografii la Sala de lectură a Bibliotecii Județene și se dorește a fi un omagiu pentru frumuseţea şi valoarea ştiinţifică, artistică şi istorică a locului.

Expoziția este un prilej de trecere în revistă a activităților desfășurate dea lungul anilor cu implicarea a zeci de tineri, elevi și studenți, la întâlnirea cu frumusețea și bogățiile Poienii. Realizate în decursul anilor de membrii și colaboratorii fundației, fotografiile se încăpățânează să surprindă tot ceea ce are poiana mai valoros: vestigii istorice, opere sculpturale, rezervație floristică, dar și ritmul rapid al schimbărilor și degradărilor din acest habitat natural.

În interiorul pădurii Bârnova-Repedea se află „Poiana cu schit”,  o rezervaţie naturală cu caracter floristic de interes naţional în suprafaţă de 9,5 ha, inclusă în catalogul Academiei Române din anul 1984, considerată cea mai mare poiană naturală cu compoziţie tipică silvostepei Moldovei. Poartă un nume dat din vechime, datorat ruinelor unei bisericuţe cu hramul sfântului Ioan Botezătorul (prăznuit la 24 iunie în calendarul religios), ridicată la sfârșitul secolului al XIV-lea de cneazul Duma Negru, fost mare vornic al Ţării de Jos, în vremea voievodului Alexandru cel Bun, incluse în Lista monumentelor istorice. Tot aici, se află şi un adevărat muzeu în aer liber ce conține 30 de lucrări de artă monumentală, realizate în perioada anilor optzeci de cei mai buni sculptori români cu ocazia singurei tabere de sculptură în piatră organizată în Moldova.

Articole similare

  • În zilele de 12 și 13 martie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași organizează două ateliere de alfabetizare informațională și media în cadrul proiectului NEDLib – „Competențe digitale și alfabetizare informațională pentru bibliotecari”, proiect finanțat prin programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 2 – Parteneriate de cooperare în domeniul educației adulților, Cod proiect: 2023-1-BG01-KA220-ADU-000167178.   Atelierele sunt GRATUITE se adresează cetățenilor din municipiul și județul Iași. Întâlnirea va fi derulată într-un format interactiv, combinând atât aportul teoretic, cât și activitățile practice. Biblioteca Județeană Iași contribuie activ la combaterea dezinformării prin proiectul NEDLib.

  • Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” și ApaVital SA Iași organizează vineri, 20 martie 2026, începând cu ora 12.00, la Filiala „Ion Creangă” de la Casa Sindicatelor (Bd. Socola nr. 34), ediția a XII-a a concursului de cultură generală dedicat Zilei Mondiale a Apei. Tema ediției din acest an, „Apa și civilizația umană”, propune explorarea rolului esențial al apei în dezvoltarea civilizațiilor, în funcționarea comunităților și în menținerea echilibrului dintre natură și activitatea umană. Apa a însoțit permanent evoluția societății, modelând așezări, economii, culturi și moduri de viață, fiind în același timp

  • „O reuniune de douăzeci de ani de la terminarea liceului este punctul de pornire al unui șir de evenimente, reașezări interioare și descoperiri de sine în care, probabil, mulți dintre noi se vor regăsi. Tăceri vinovate care acoperă traume, căsnicii cu nefericirile ascunse de ochii lumii, iluzii de care se agață personajele din teama de a înfrunta adevărul, caruseluri de emoții care ajung să genereze frustrări și să le perpetueze. În romanul său de debut, Nu-i ușor să fugi de fericire, Laura Frunză reușește să-și captiveze cititorul mai ales prin protagoniștii