Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 3 septembrie 2018Timp citire: 2,9 min

Distribuie

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Asociaţia Literară „Păstorel” Iaşi (ALPI) vă invită la manifestarea culturală „VOCILE TOAMNEI” duminică, 9 septembrie 2018, la ora 10.00, la Sala de lectură a Bibliotecii.

Misiunea Asociației Literare „Păstorel” Iași vizează promovarea valorilor culturale ale umorului literar de cea mai bună calitate, exprimat în poezie, epigramă sau proză. În cei 43 de ani de funcţionare (11 februarie 1975) membrii Asociaţiei, dar şi ai Cenaclului Academia Liberă Păstorel Iaşi au obţinut peste 600 de premii naţionale şi internaţionale, dintre care şi cinci premii ale USR, filiala Iaşi şi filiala Bacău.

Au fost publicate aproximativ 150 de volume personale şi colective de epigrame, poezie şi proză; membrii cenaclului sunt prezenţi în dicţionare ale scriitorilor, dar şi cu numeroase creaţii în antologii naţionale şi internaţionale, culegeri de epigramă, poezie şi proză însă şi în publicaţii periodice din ţară; rev. Epigrama, Rapsodia, Intercultural, Spinul, Hohote, AG pe Rime, Ecouri Literare, Fereastra, etc.) şi din străinătate (Observator-Canada; Revista Mea, Viaţa Noastră, Magazin Expres, Maximum, ASIRL (revista Asociaţiei Scriitorilor Evrei de Limbă Română) Jurnalul săptămânii-Israel, Faleze de Piatră-Anglia, Gândacul de Colorado-USA, Agero-Sttutgart, NiramArt-Spania, ProDiaspora şi ROmania-Cipru, Expres-Sydney, Acum TV-USA, Exlibris-Sydney,etc.) Asii Români şi Vocea Ta-Germania, Olanda, Austria, Belgia şi Anglia), etc…

Cenaclul editează, din anul 2007, revista „Booklook” şi organizează, din anul 2008, concursul internaţional de umor: „Alo… Păstorel”. Din anul 2012 Revista „Booklook” este editată de Asociaţia Literară „Păstorel” Iaşi şi a devenit revistă internaţională de umor în limba română. În cadrul cenaclului este editată şi revista de autor: Codul lui Eugen. Redactor-şef: Eugen Deutsch;

Din anul 2007, doi dintre membrii săi, Mihai Batog-Bujeniţă şi Vasile Larco sunt şi membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Aceştia au fost distinşi cu premii ale Uniunii în anul 2007 astfel: Mihai Batog-Bujeniţă de filiala Iaşi a U.S.R., iar Vasile Larco de filiala Bacău a U.S.R. În anul 2012 Mihai Batog-Bujeniţă a mai primit un premiu din partea U.S.R-filiala Iaşi, iar în anul 2014 premiul „Ionel Teodoreanu” pentru roman. În anul 2017 Asociaţia a mai cooptat printre membri şi pe Vasile Diacon (premiu USR în 2017) dar şi pe poeta Corina Matei-Gherman, de asemenea membru USR.

Evenimentul „Vocile Toamnei” din 9 septembrie 2018 va fi moderat de scriitorul și epigramistul Mihai Batog-Bujeniță, președintele Asociației. Vom asista și delecta publicul prezent cu următorul spectacol artistic:

– Prezentarea evenimentelor culturale din ultima perioadă cu participarea membrilor ALPI. Prezentarea publicaţiilor din ţară şi străinătate unde au fost editaţi scriitorii ieşeni din „ALPI”.

– Recital de poezie şi epigrame a membrilor Asociaţiei Literare „Păstorel” Iaşi.

– Recital de muzică populară cu Maria Lincu (elevă în clasa a V-a la Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu” Iaşi).

– Recital la chitară clasică cu Matei Coriciuc (elev în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi).

– Recital la nai cu Dumitru Prisăcaru (elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi).

– Recital de muzică uşoară cu Dănuţ Petrişoaea (student în anul al III-lea la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi).

– Recital de muzică folk cu binecunoscutul cantautor ieşean Adi Gegiuc.

 

Articole similare

  • Sub egida Zilei Naționale a Lecturii (15 februarie), Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în colaborare cu Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din cadrul Academiei Române, Filiala Iași și cu Liceul Teoretic EVISS Iași au desfășurat evenimentul: Astea-s basme! Coduri comportamentale ascunse în literatura populară în data de 13 februarie 2026 în cadrul unității preuniversitare. Dialogul viu, stimulativ și de calitate educațională pentru elevii Liceului Teoretic EVISS Iași prin intervențiile derulate în timpul evenimentului au oferit un cadru ofertant de interschimb de experiențe în direcția aplicării educației de calitate bazată

  • Joi, 12 februarie 2026,  Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași alături de Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași a desfășurat o activitate dedicată Zilei Naționale a Lecturii, aniversată anual la 15 februarie, intitulată Mai aproape de carte. Elevii de liceu, coordonați de prof. religie Cornelia Marie – Jean Stoian, bibliotecar Irina Pandele, prof. religie – franceză Veronica Roșu, prof. socio-umane Anda Credinciosu, prof. diriginte Bianca Cruț, au participat la o întâlnire cu serviciile oferite de biblioteca județeană celor tineri și cu acele cărți în special care vorbesc despre familie. Am fost onorați

  • În ziua de 15 februarie sărbătorim Ziua Națională a Lecturii. Este data la care s-au născut două mari personalități ale culturii române: Spiru Haret și Titu Maiorescu. Criticul literar a activat mult timp la Iași, ca întemeietor al Junimii și al Convorbirilor Literare. Astăzi, scriitorii ieșeni fac și ei carieră la nivel național! De Ziua Națională a Lecturii, Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a pregătit o expoziție de carte despre scriitorii ieșeni contemporani, precum: Dan Lungu, Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici și alții. La