Distribuie
֦ Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră că ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă şi aici mă aflam eu…֞ Jorge Luis Borges
La 1 octombrie 2020, biblioteca publică ieșeană împlinește o vârstă venerabilă – 100 de ani, și cu toate acestea a găsit resurse pentru a-și păstra spiritul tânăr, un ajutor important fiind vivacitatea tinerilor cititori, înnoirea și completarea permanentă a colecțiilor de carte, comunicarea eficientă a bibliotecarilor cu diversele categorii de vârstă, prezente în mod frecvent în acest spațiu consacrat cărților și lecturii.
Vă invităm la sărbătoarea bibliotecii cum altfel decât lecturând, prin alăturarea constantă a interesului pentru cultura scrisă, exprimată prin cuvânt și imagine în paginile cărților.
Biroul Împrumut pentru copii prezintă utilizatorilor săi, cu vârste mai mici sau/și mai mari o selecție de poveste, o incursiune prin istorie, literatură , știință, un periplu imaginar prin cele mai frumoase 100 de orașe, muzee, parcuri naționale ale lumii.
Pentru Cei mai aventuroși copii din lume universul poveștilor, al călătoriilor imaginare rămâne o de-a pururi bucurie și împlinire spirituală, un regal al imaginației care ne ajută să fim mai buni, mai informați și mai aplecați către valorile adevărate !!!!!!!!!!
Articole similare
Joi, 29 ianuarie 2026 la ora 12.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași desfășoară activitatea: Socializarea și Lectura în proiectul ediției a IX-a: Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine! În acest demers educațional terapeutic ne-am propus să avem un moment de interacțiune, socializare și schimb de experiențe de viață în echilibru cu teatrul, jocul, muzica și lectura propusă de voluntarii și partenerii proiectului. Înconjurați de energia, vitalitatea și afecțiunea tinerilor voluntari, adulții și vârstnicii se vor simți mai puțin singuri și izolați, mai puțin marginalizați și neglijați
Marţi, 20 ianuarie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași, a organizat o nouă întâlnire din cadrul proiectului Ateliere de lectură pentru adolescenți, de această dată cu titlul „Legende și povestiri istorice”. Elevii de la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași, coordonați de prof. director Coca Marlena Vasiliu, prof. Laura Lificiu, prof. Liliana Ivanciuc, prof. Theodor Sîrbulețu, prof. Mocanu Irimiță Andrei Cosmin, prof. consilier educativ Anton Daniela și prof. Cătălin Enachi au făcut cunoștință cu povestirile istorice si frumoase legende despre eroi.
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași desfășoară o nouă activitate a proiectului: ”INFO.BIBLIOTECA: VIAȚĂ – ANTICORUPȚIE - LIBERTATE” (VAL), vineri, 23 ianuarie 2026 – ora 10.30. Sesiunea de informare preventivă se va derula pentru elevii Liceului Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași coordonată de director, prof. dr. ing. Anca Eugentina Roznovan și director adj., prof. ing. Petronela Gabriela Simion. Aceasta va fi susținută de către partenerii implicați în proiect alături de reprezentantul Bibliotecii Județene Iași. Proiectul educațional-informațional, având ca public țintă elevii cu vârsta între 14-18 ani din liceele de

