„Tradițiile Iașului – Dragobetele și păsările”
Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 18 februarie 2025Timp citire: 2,6 min

Distribuie

Luni, 24 februarie 2025, începând cu ora 12.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Universitatea de Națională Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Universitatea de Națională Arte „George Enescu” Iași, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Agenția pentru Protecția Mediului Iași, Universitatea Științele Vieții, Facultatea de Horticultură, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Biologie,  Liceul Teoretic „Ion Creangă” Fălești Republica Moldova, Asociația „Prietenii Bârnovei” Iași, Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iași, Primăria Ciortești, Biblioteca comunală „Mihai Eminescu” Ciortești, alături de Școlile Gimnaziale ale comunei, Liceul Teoretic „Miron Costin” Iași, Liceul Tehnologic, Economic de Turism Iași, Liceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” Ciurea, Iași, Școala Profesională Fântânele Iași și Radio Trinitas desfășoară o nouă activitate din cadrul proiectului Tradițiile Iașului –  „Dragobetele și păsările”.

Întâlnirea va fi mentorată de conf. univ. dr. ornitolog Carmen Gache, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Biologie, care va susține prelegerea „Primăvara în lumea păsărilor” despre dragostea la păsări în primăvara care se apropie.

Tradiția magică a poporului român definește această zi ca ziua când se logodesc păsările, iese ursul din bârlog și prin celebrarea căreia întărim certitudinea adânc înrădăcinată în spiritul nostru, că Iubirea este Lumină și conduce la reînnoirea lumii. Întâlnirea va mai cuprinde prezentarea obiceiurilor și tradițiilor de Dragobete specifice zonei Iașului și Moldovei, expusă pe rând de partenerii proiectului.

Ziua de 24 februarie cunoscută sub numele de Dragobete, în calendarul creștin-ortodox, sărbătorește Întâia și a Doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Conform etnografului Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie a Moldovei, denumirea de Dragobete provine de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare religioasă care în slavă se numește Glavo-Obretenia. Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume: „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”, până când s-a impus ca „Dragobete”, iar  „Drăgaica” definește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. (Mic dicționar Academic).

Ecolog Ramona Ciobanu de la Agenția pentru Protecția Mediului Iași va vorbi despre arborii seculari din comuna Bârnova și poveștile lor. Evenimentul se va desfășura la Asociația „Prietenii Bârnovei”, din comuna Bârnova, județul Iași. Corul de copii din comuna Bârnova „Stejărelul”, coordonat prof. Radu Dumitru și școlile participante vor avea un scurt program artistic. Reprezentanții bibliotecii vor aduce în prim plan cărțile specifice subiectului discutat.

„Tradițiile Iașului” face parte din proiectul „Carte și tradiție românească” care încurajează cunoașterea, cultivarea și prezervarea tradițiilor românești, cu precădere a celor din zona Moldovei și se adresează în special publicului tânăr.

Articole similare

  • Cu Bătăuşa suedeză mi-am sublimat impulsivitatea în entuziasm pentru benzile desenate şi noile subgenuri ale literaturii ştiinţifico-fantastice, în reflecţii despre trolii noir-ului scandinav şi locurile comune din cultura populară a anilor ’90 – care se dovedeşte că nu a fost atât de benignă cum am crezut –, în puseuri de critică culturală şi comentarii referitoare la mereu problematica relaţie dintre libertatea artistică şi morală, în portretele unor profesori şi prieteni, în aprecierea autorilor preferaţi şi scepticismul faţă de înregimentările de orice fel. Îi rămâne cititorului să decidă dacă agresiunile mele sunt de

  • Sub egida Zilei Naționale a Lecturii (15 februarie), Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în colaborare cu Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” din cadrul Academiei Române, Filiala Iași și cu Liceul Teoretic EVISS Iași au desfășurat evenimentul: Astea-s basme! Coduri comportamentale ascunse în literatura populară în data de 13 februarie 2026 în cadrul unității preuniversitare. Dialogul viu, stimulativ și de calitate educațională pentru elevii Liceului Teoretic EVISS Iași prin intervențiile derulate în timpul evenimentului au oferit un cadru ofertant de interschimb de experiențe în direcția aplicării educației de calitate bazată

  • Joi, 12 februarie 2026,  Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași alături de Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași a desfășurat o activitate dedicată Zilei Naționale a Lecturii, aniversată anual la 15 februarie, intitulată Mai aproape de carte. Elevii de liceu, coordonați de prof. religie Cornelia Marie – Jean Stoian, bibliotecar Irina Pandele, prof. religie – franceză Veronica Roșu, prof. socio-umane Anda Credinciosu, prof. diriginte Bianca Cruț, au participat la o întâlnire cu serviciile oferite de biblioteca județeană celor tineri și cu acele cărți în special care vorbesc despre familie. Am fost onorați