Luni, 22 ianuarie 2018, începând cu ora 10.00, la Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Copou (Strada Codrescu nr. 6), Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”, organizează activitatea „Simbolurile Micii Uniri”.
Octavian Tenea, voluntar al bibliotecii, alături de seniorii de la Asociația Afect vor aduce în prim plan povestiri și poezii despre Unirea Principatelor Române. Corul Căminului de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” – „Cântec de dor” va susține un scurt program artistic. Reprezentanții Bibliotecii Județene vor prezenta cărți despre istoria și simbolurile care însoțesc acest important eveniment, aflate în colecțiile proprii.
Evenimentul se va încheia cu „Hora Unirii” și vor da „mână cu mână” seniori de la Asociația Afect, de la Căminul pentru persoane vârstnice „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” și de la Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva”.
Activitate inclusă în seria de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri.
Articole similare
Vineri, 10 iulie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași și cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic a organizat o nouă întânire din cadrul proiectului Lectură și desen sub un arbore secular. Elevii de la EduCart coordonați de prof . înv. primar Doina Scutaru, prof . înv. primar Raluca Popa, prof. înv. primar Denisa Pintilie au ascultat „Povestea Salciei” și au mers în parc pentru
Joi, 9 iulie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași a organizat activitatea Arbori seculari în vară –Traseul I. Reprezentanta Direcției Județene de Mediu Iași, a vorbit despre arborii seculari de pe acest traseu și despre importanța parcurilor dendrologice, a biodiversității de lângă noi. Reprezentanta bibliotecii a prezentat oferta de carte a bibliotecii județene pentru cei mai mici dintre cititori. Mulțumim participanților pentru atenție și implicare!
În data de 10 iulie, sărbătorim pe autoarea canadiană Alice Munro, câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2013. Motivația juriului a fost aceea că scriitoarea este o „maestră a prozei scurte contemporane”. Într-adevăr, Alice Munro a devenit o specialistă a acestui gen literar, fiind comparată adeseori de critici cu Cehov și John Cheever. Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași vă propune să descoperiți scrierile acestei autoare printr-o expoziție de carte dedicată acesteia. Vă invităm să împrumutați din cărțile lui Alice Munro!

