Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 10 aprilie 2015Timp citire: 3,2 min

Distribuie

scoala-altfel-2015

Biblioteca Județeană „Gh.Asachi” Iași – secția Împrumut pentru copii organizează în perioada 6- 10 aprilie 2015, în cadrul programului  „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”,  sesiuni de informare și lectură, dialoguri între elevi, scriitori și editori de carte pentru copii; vizionarea unor povești ecranizate, momente artistice și expunerea de lucrări plastice sunt activități variate menite să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor preșcolari/elevilor.


 

[slideshow_deploy id=’9502′]

Programul „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” a debutat luni, 6 aprilie 2015, în biblioteca județeană, la Biroul Împrumut pentru copii,  cu o primă întâlnire: Pași de copil…în bibliotecă.

Au participat elevii clasei a II-a de la Liceul Waldorf  Iași însoțiți de d-na învățător  Lenuța POPA, care au făcut cunoștință cu bibliotecarii  și  cărțile potrivite categoriei lor de vârstă, precum și cu condițiile în care pot deveni utilizatori activi în bibliotecă. Au pus întrebări, au primit răspunsurile așteptate și au citit împreună o frumoasă poveste coreeană, din care au reținut multe lucruri înțelepte;  la final au vizionat o ecranizare a poveștii Cufărul zburător, a povestitorului H.Ch. Andersen.  Am încheiat întâlnirea cu promisiunea unei reveniri, pentru a lua acasă  o parte din cărțile descoperite în rafturile bibliotecii,  ”adevărate comori” după  cum s-au exprimat câțiva din copiii participanți.

[slideshow_deploy id=’9518′]

Marți, 7 aprilie 2015 la Biroul Împrumut pentru copii  a bibliotecii județene,  elevii clasei a III-a de la Liceul Waldorf  Iași însoțiți de d-na învățător  Irina MÎNCĂ s-au întâlnit cu autoarea de carte pentru copii Anca Todirică, în cadrul programului „Școala altfel: Pași de copil…în bibliotecă ”.

Volumul de povești intitulat chiar 5 povești din Tărâmul de acasă, prezentat copiilor și publicat la editura Vasiliana ’98, le-a trezit interesul și întâmplările descrise i-au incitat să pună întrebări surprinzătoare. Și pentru că drumul pentru lectură a fost deschis, elevii  și-au primit permisele de acces în bibliotecă, s-au transformat în utilizatori activi , au căutat și au găsit în rafturile bibliotecii cărțile dorite.

[slideshow_deploy id=’9582′]

 

Ziua de joi, 9 aprilie, din săptămâna cu programul „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun” a fost ziua în care ne-am întâlnit la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi – secţia Împrumut pentru copii, cu preşcolarii de la Grădiniţa „Sf. Sava” Iaşi.

Rând pe rând grupele de copii, mai mici şi mai mari, au făcut cunoştinţă efectiv cu cărţile puse la dispoziţia lor: le-au căutat în rafturi, le-au ales pe cele preferate şi au promis că în curând vor veni să le ia acasă, împrumutându-le.

 

 

 

 

Ultima zi a săptămânii cu programul „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun” – vineri, 10 aprilie – ne-a prilejuit întâlnirea la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi – secţia Împrumut pentru copii, cu copiii de la Palatul Copiilor Iaşi – grupul de teatru coordonat de profesor Ana Hegyi.

Să răsfoim cărţi” a fost gândul invitaţilor noştri, copii şi părinţi, care au explorat şi au făcut cunoştinţă cu colecţiile de carte şi condiţiile în care acestea sunt puse la dispoziţia lor. Apoi, copiii prezenţi ne-au arătat cum textele clasice actualizate prind viaţă, în interpretarea unor talente deja recunoscute, rezultând un veritabil spectacol.

Articole similare

  • În ziua de duminică, 11 IANUARIE 2026, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă manifestare culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI). Manifestarea a fost moderată de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. În timpul manifestării de duminică, 11 ianuarie a.c., s-a făcut vorbire despre periodicele: „Iașul cultural”, Anul III, Nr. 4 (12), lunile octombrie – decembrie 2025, număr ilustrat cu lucrări ale pictorului Dănuț-Adrian Ghidon Frunză; „ACUS”, Nr. 2 (82)/ 2025 și Nr. 4 (84)/ 2025 revistă

  • În politică, totul este posibil, România are Parlamentul pe care îl merită Petru Ioan     Filosoful Petru Ioan  (26 aprilie 1947, Huși _ 26 decembrie 2025, Iași) filosof remarcabil, logician și semiotician, parlamentar, membru al Comisiei parlamentare pentru învățământ, cărturar și pedagog de aleasă ținută intelectuală, magistru neîntrecut în arta vorbirii şi a scrierii, rămâne  în galeria marilor oameni de cultură și în memoria studenților pe care i-a format, prin amploarea programului de cercetare și bogata activitate publicisti prin cele 36 de volume de autor, prin cele 28 de

  • Și despre alte obiceiuri de Crăciun, atât tradiționale cât și de peste hotare, puteți afla informații inedite răsfoind cărțile din colecții reunite într-o sugestivă expoziție în cadrul Sălii de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași. Vă dorim Sărbători binecuvântate!