Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 2 noiembrie 2020Timp citire: 3,2 min

Distribuie

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a derulat online, vineri, 30 octombrie 2020 activitatea cu denumirea: Octombrie poetic – promovăm educația incluzivă! din cadrul proiectului educațional terapeutic: Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine! (ediția a IV-a).

Structura manifestării psiho-social-educative este prezentată etapizat cu link-urile corespunzătoare a partenerilor și voluntarilor implicați în acest proiect inițiat de Biblioteca Județeană Iași.

Încă o dată s-a dovedit că „Arta este un mijloc de a înlesni frumusețea între oameni, de liniște, de armonie sufletească” așa cum susține, Eugen Doga. Poezia rostită cu talent și cluburile de lectură dedicate toamnei au fost atributele specifice întâlnirii. Cărțile sunt cu adevărat un loc în care putem găsi idei ce sunt capabile să ne schimbe percepția și dispoziția, important este ca noi să le acordăm timp și încredere. Voluntarii bibliotecii implicați în acest proiect au contribuit cu pricepere și dăruire momentele de lectură prin intermediul cărților împrumutate de la bibliotecă în următoarele înregistrări: Alexandra Enache (“Noapte de toamnă” de George Topârceanu), Dimitria Capaniștei („De-aș avea” de Mihai Eminescu), Zamfira Țurcănașu („Ce te legeni” de Mihai Eminescu) și Elena Damian („Dimineață” de Magda Isanos).

Asociația „Sprijin și Dezvoltare” Brașov (reprezentată de membru fondator, manager Gabriela Adam) ne prezintă un material care analizează situația actuală a lucrului de tineret și oferă noi metode și abordări relevante la nivel european pentru prevenirea discriminării și intoleranței în rândul tinerilor. Cartea conține un studiu realizat la nivel european și exemple de bună practică din Europa (în limba engleză, pe care o veți regăsi în curând și în fondul de carte a bibliotecii noastre) și o găsiți în format pdf  AICI.

Asociația ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces) Iași (reprezentată de psiholog, animator socio-educațional, lucrător de tineret, Nicoleta Emacu și artistul vizual, Adrian Mârzac dar și autorii materialelor audio/video) ne prezintă două momente educativ-culturale cu impact direct asupra privitorului de orice vârstă, momente ce invită la meditație, la petrecerea acestor vremuri într-un mod vindecător și terapeutic, momente ce vizează însemnătatea perioadei simbolistice a creației literare românești, de către două personalități ale literaturii românești: Nichita Stănescu și Ion Minulescu.

Octombrie Poetic – Simbol al Iubirii (Tutorial)

Octombrie Poetic – Ilustrația de Carte (Tutorial)

Prin intermediul Asociației Club Kiwanis Iași Team (reprezentată de președinte Evelin Stratica) vă prezentăm de la C.S.S. Bucium Iași sub îndrumarea pedagog Maria Pârlea și cu sprijinul director Andreea Corodescu o serată literară a copiilor blânzi și talentați, poezia „Tricolorul” de George Coșbuc (fiecare copil reprezentând culoarea tricolorului românesc).

De la beneficiarii proiectului, Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iași avem o arhiva de fotografii plină de culoare denumite: „Covorașul toamnei

și câteva fotografii – „Cățelușul și cărțile” al elevilor Colegiului Tehnic „Ion Holban” Iași.

Proiectul este o inițiativă a Bibliotecii Județene și își propune să conducă la conștientizarea, îmbunătățirea și împuternicirea societății ieșene (prin voluntarii implicați și beneficiarii proiectului vizați) la întărirea gradului de coeziune socială intergenerațională prin promovarea cărții și a lecturii.

Partenerii proiectului sunt: Asociația Club Kiwanis Iași Team, Direcția Generală de Asistență Socială a Protecției Copilului (DGASPC) Iași, Asociația ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces) Iași și Asociația Sprijin și Dezvoltare Brașov, alături de beneficiarii proiectului: Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iași, Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iași și Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași.

Articole similare

  • Marţi, 20 ianuarie 2026,  Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași, a organizat o nouă întâlnire din cadrul proiectului  Ateliere de lectură pentru adolescenți, de această dată cu titlul „Legende și povestiri istorice”. Elevii de la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași, coordonați de prof. director Coca Marlena Vasiliu, prof. Laura Lificiu, prof. Liliana Ivanciuc, prof. Theodor Sîrbulețu, prof. Mocanu Irimiță Andrei Cosmin, prof. consilier educativ Anton Daniela și prof. Cătălin Enachi au făcut cunoștință cu povestirile istorice si frumoase legende despre eroi.

  • Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași desfășoară o nouă activitate a proiectului: ”INFO.BIBLIOTECA: VIAȚĂ – ANTICORUPȚIE - LIBERTATE” (VAL), vineri, 23 ianuarie 2026 – ora 10.30. Sesiunea de informare preventivă se va derula pentru elevii Liceului Tehnologic de Transporturi și de Construcții Iași coordonată de director, prof. dr. ing. Anca Eugentina Roznovan și director adj., prof. ing. Petronela Gabriela Simion. Aceasta va fi susținută de către partenerii implicați în proiect alături de reprezentantul Bibliotecii Județene Iași. Proiectul educațional-informațional, având ca public țintă elevii cu vârsta între 14-18 ani din liceele de

  • Marţi, 20 ianuarie 2026, de la ora 13.00, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași organizează o nouă întâlnire din cadrul proiectului  Ateliere de lectură pentru adolescenți – „Legende și povestiri istorice”. Elevii de la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” Iași coordonați de prof. director Coca Marlena Vasiliu, prof. Laura Lificiu, prof. Liliana Ivanciuc, prof. Theodor Sîrbulețu, prof. Mocanu Irimiță Andrei Cosmin, prof. consilier educativ Anton Daniela și prof. Cătălin Enachi, vor face cunoștință cu povestirile care scot în evidență eroii istoriei noastre,