Distribuie
Pornind de la semnificaţiile largi cuprinse de romanul istoric în general, sunt gândite activităţi şi comunicări ce extind aria cunoscută până acum ca fiind din arealul celor doi importanţi scriitori ieşeni, patroni spirituali ai manifestării. De asemenea, apelul la istoriile alternative va dinamiza şi mai mult atmosfera intelectuală a activităţilor programate în cele trei zile. Ca şi la precedentele ediţii, la eveniment vor fi prezenţi invitaţi de marcă atât din Iaşi, cât şi din ţară.
Festivalul „Teodorenii” este o manifestare iniţiată de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” în anul 2014 şi organizată în parteneriat cu instituţii reprezentative din Iași. Scopul festivalului este celebrarea contribuției deosebite a celor doi frați Teodoreanu, Ionel și Păstorel, la viața culturală ieșeană şi a altor genuri în afară de ficţiunea literară clasică.
Puteţi descărca de aici PROGRAMUL COMPLET.
Vă așteptăm.
Articole similare
În literatura română, au existat și autori umoristici, unul dintre ei fiind Păstorel (pseudonimul literar al lui Al. O. Teodoreanu). Acesta a excelat în compunerea de epigrame, specie literară apărută în literatura universală încă din Antichitate. Multe personalități ale epocii interbelice, precum Nicolae Iorga, G. Călinescu sau Ion Minulescu, au căzut „victime” ale lui Păstorel. O tehnică literară înrudită este și parodia, aici avându-l ca maestru neîntrecut la noi pe poetul George Topârceanu. Rămân savuroase în literatura română parodiile sale realizate după poeți precum Dimitrie Bolintineanu, Ion Minulescu sau Tudor
Oportunitatea de a trăi experiența personajelor, ajutându-i să înțeleagă propriile emoții a însemnat o nouă provocare pentru elevii de la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcuˮ Iași. Luni 8 decembrie 2025 în timpul vizitei la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți au aflat informații despre colecțiile și serviciile bibliotecii și au văzut lucruri noi. Bucuria sărbătorilor de iarnă împărtășită elevilor prin poveste, colinde și gânduri bune i-a convins că dorințele de Crăciun pot fi spuse și la Bibliotecă și fericirea se găsește oriunde. Rămâne doar
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași desfășoară Spectacolul Cuvintelor (partea I) pentru elevi, manifestare inclusă în cadrul ediției a XI-a a Festivalului „Teodorenii”. Activitățile se adresează exclusiv elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal din județul Iași și cuprinde: 10 decembrie 2025 ora 11.00 în Sala de Lectură, partea I a Spectacolului (Sediul central al Bibliotecii, Bd. Ștefan cel Mare, Nr. 8-10): Puterea Cuvintelor cu sprijinul Improvizației: Veronica și traista fermecată, Life-Coach, Irina Olariu, Teatru Interactiv VESELICA; „Lecturi care ne cresc” (Mircea Sîntimbreanu, Ionel Teodoreanu, Ion Luca Caragiale) în interpretarea elevilor

