Distribuie
Programul evenimentelor organizate în cadrul FILIT 2022 în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, Ediția a X-a, 19-23 octombrie 2022
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași este un proiect aflat la a zecea ediție ce reunește la Iași, în perioada 19-23 octombrie 2022, profesioniști din domeniul cărții, atât din țară, cât şi din străinătate. Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnaliști culturali – cu toții vor fi în centrul unor evenimente destinate, pe de o parte, publicului larg, dar și specialiștilor din domeniu, pe de alta.
FILIT este unul dintre cele mai mari festivaluri literare din Europa. Aspectele remarcate sunt prezența numeroasă a publicului, interesul manifestat de acesta, implicarea comunității prin numeroși voluntari și evenimente conexe, precum și numărul ridicat de evenimente și distribuția geografică a acestora – activitățile culturale se desfășoară în tot orașul, dar și alte localități din județul Iași.
Timp de 5 zile, în cadrul FILIT au loc zeci de evenimente, într-o gamă largă de manifestări: întâlniri literare cu vedete ale scenei literare mondiale, nopți albe ale poeziei și muzicii, ateliere și mese rotunde profesionale, concerte, lecturi și evenimente.
Casa „Fantasy” este găzduită de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” la Filiala „Ion Creangă” de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Începând de miercuri, 19 octombrie 2022, publicul poate participa la întâlniri cu următorii scriitori: O. G. Arion, Marian Truță, Daniel Timariu, Liviu Surugiu și Michael Haulică.
Program FILIT 2022 – Casa Fantasy
Miercuri, 19 octombrie 2022
16.00-18.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor, Iași (Bd. Socola nr. 34)
Casa Fantasy
Umanism și transumanism în literatura fantasy și science-fiction
Invitată: O. G. Arion
Moderator: Dan Doboș
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași.
Joi, 20 octombrie 2022
16.00-18.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor Iași (Bd. Socola nr. 34)
Casa Fantasy
Invitat: Marian Truță
Moderator: Dan Doboș
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași
Vineri, 21 octombrie 2022
16.00-18.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor Iași (Bd. Socola nr. 34)
Casa Fantasy
Invitat: Daniel Timariu
Moderator: Dan Doboș
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași
Sâmbătă, 22 octombrie 2022
16.00-18.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor Iași (Bd. Socola nr. 34)
Casa Fantasy
Invitat: Liviu Surugiu
Moderator: Dan Doboș
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași
Duminică, 23 octombrie 2022
13.00-15.00 | Casa de Cultură a Sindicatelor Iași (Bd. Socola nr. 34)
Casa Fantasy
Invitat: Michael Haulică
Moderator: Dan Doboș
Eveniment organizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași
Programul complet al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere 2022 poate fi consultat la adresa: https://www.filit-iasi.ro/program-filit-2022/
Articole similare
Cititorule, Îmi îndrept gândul spre tine şi mintea îmi spune că s-ar putea să ai dreptate. Când te-ai îmbolnăvit nu ştii, cum să te smulgi din suferinţă îţi este cu neputinţă să înţelegi, necunoscând multe din tainele corpului tău. Medicii spun… În era medicamentelor şi a transplanturilor de organe se vorbeşte, cu tot mai multă apăsare, despre descoperirea genomului ca etapă în care vei şti ce boli îţi sunt hărăzite în următorii 10 ani. Până atunci, însă, ştiinţa ne ajută prea puţin să cunoaştem cauzele suferinţei de azi şi nu
Mama, primul cuvânt, prima lecție de iubire, prima lectură. Pentru ființa ce ne modelează sufletele cu răbdare infinită aducem file dedicate și la Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți al Bibliotecii Județene „Gh.Asachiˮ Iași, precum și un omagiu Femeii. La mulți ani! nu uitați să-i spuneți astăzi și-n fiecare zi cât înseamnă pentru voi!
Ziua de vineri, 06 martie 2026, a venit cu bucurie și surprize la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, pentru preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 25 Iași, coordonați de prof.înv.Lidia Misarciu. Doamna Sorina Topliceanu, reprezentantul Departamentului Pro Vita (din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor), le-a împărtășit “ghioceilor preșcolari”, bucuria de a dărui un gând bun, plin de iubire fiecărei mame. Cum se ajunge la această stare? Nimic mai simplu: printr-o poveste citită de Lia, voluntar al Departamentului ProVita. (volumul

