Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 25 iunie 2021Timp citire: 1,1 min

Distribuie

Chiar dacă întâlnirile anului 2021,  în proiectul prieteniei și al poveștilor au fost majoritar virtuale, prietenii pe care i-am cunoscut joi 17 iunie, de la Grădinița cu PP nr. 24 Iași, s-au dovedit comunicativi și foarte simpatici. Sub numele de cod Buburuze și Fluturași au zburat cu drag printre poveștile lui Ispirescu. Am adus povestitorul și poveștile sale în mijlocul celor mici cu ajutorul informațiilor din prezentarea Power Point dar și prin lectura textului surpriză Ariciul și vulpea.

Împreună am ajuns la concluzia că trebuie să ne ținem promisiunile făcute iar dacă cineva încercă să ne păcălească putem apela la dreptatea istețimii, indiferent de vârsta pe care o avem.

Am promis unii altora să ne cunoștem și față în față, iar cartea, lectura și biblioteca să ne transforme în buni prieteni.

Le urăm vacanță plăcută micilor degustători de povești și îi așteptăm să ajungă în universul cărților din biblioteca publică – biroul Împrumut pentru copii, să aleagă singuri aventura ce li se potrivește cel mai bine.

Mulțumim cadrelor didactice implicate, d-nei Cristina Constantin și colegelor sale pentru implicarea în acest proiect și așteptăm desenele realizate de copii cu personajele din poveștile lui Petre Ispirescu, să transformăm sfoara virtuală într-una reală.

Articole similare

  • Joi, 5 martie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Asociația Comunitățile Viitorului (ACV), a găzduit un eveniment dedicat bibliotecarilor ieșeni: bibliotecari din bibliotecile publice din județul Iași și din biblioteci școlare din Municipiul Iași. În cadrul întâlnirii au fost prezentate rezultatele proiectului LIBRI – Library Bridges, un demers care transformă biblioteca într-un punct nodal de sprijin și integrare. Ghidurile Libri reprezintă un set de instrumente de care orice bibliotecar are nevoie pentru a răspunde provocărilor actuale ale comunității. Cele 4 ghiduri practice oferă nu mai puțin de

  • Secţia pentru copii a Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” Cluj vă invită să participaţi la cea de-a XVII-a ediţie a Concursului on-line de poezie, organizat anual, cu ocazia Zilei Internaţionale a Poeziei, sărbătorită în 21 martie. Perioada de înscriere este 18 februarie – 11 martie 2026. Atașăm regulamentul și formularul de înscriere. Vă aşteptăm cu drag.

  • În zilele de 12 și 13 martie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași organizează două ateliere de alfabetizare informațională și media în cadrul proiectului NEDLib – „Competențe digitale și alfabetizare informațională pentru bibliotecari”, proiect finanțat prin programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 2 – Parteneriate de cooperare în domeniul educației adulților, Cod proiect: 2023-1-BG01-KA220-ADU-000167178.   Atelierele se adresează utilizatorilor (cititori) din municipiul și județul Iași.   Biblioteca Județeană Iași contribuie activ la combaterea dezinformării prin proiectul NEDLib. Prin promovarea alfabetizării digitale și media, inițiativa dă putere bibliotecarilor și comunităților să consolideze gândirea