Acasă Sediul central Picanterii literare cu aromă de vacanță

Picanterii literare cu aromă de vacanță

35
0

Marți, 2 iulie 2019, s-a desfășurat prima sesiune Picanterii literare cu aromă de vacanță – în premieră pentru Biblioteca Județeană Iași – manifestare în care am îmbinat lectura și aromele culinare într-un mod aparte, împreună cu invitata noastră Mihaela Tatiana Ulman, de la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași.

Tinerii participanți nerăbdători și entuziasmați au avut parte de un moment introductiv de socializare și cunoaștere; Mihaela Ulman i-a introdus în tema atelierului CIOCOLATA și, astfel, au lecturat Povestea Ciocolatei urmată de Refacerea Rețetei în care fiecare din cele 5 echipe formate din copii participanți a trebuit să-și reamintească (ce a citit Mihaela) etapele și ingredientele necesare realizării unei rețete; copiii au avut parte și de un joc de energizare tot pe bază culinară (pizza și cozonac); modelajele din ciocolată și bomboanele colorate a surprins plăcut vizual și gustativ pe toți cei prezenți; și, la finalul activității, micii cititori au avut parte de concursul de degustare pe nevăzute (dulce, sărat, acru, iute).

Toți copiii dornici de a afla cât mai multe secrete din arta culinară, părinții și ceilalți membrii ai familiei sunt așteptați cu drag și vineri, 5 iulie 2019 ora 11 la clubul Picanterii literare cu aromă de vacanță!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here