„Petru Caraman. Destinul cărturarului”, de Ion H. Ciubotaru

În anul 2008, a apărut la Iași, la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, volumul Petru Caraman. Destinul cărturarului – semnat de către cunoscutul etnolog ieșean Ion H. Ciubotaru.

Etnologul și slavistul Petru Caraman s-a născut la 14 decembrie 1898 în satul Vârlezi, județul Galați, stingându-se la 10 ianuarie 1980, la Iași.

Volumul universitarului ieșean analizează în chip sistematic biografia și opera savantului Petru Caraman, încât chiar din Cuvântul înainte realizăm că avem în fața ochilor minții o remarcabilă personalitate: „Numele lui ocupă un loc de frunte în panteonul culturii românești, fiind așezat alături de cele ale gânditorilor din stirpea lui Cantemir și Hasdeu. Dreptul la o asemenea cinstire și l-a dobândit prin calitățile sale de excepție: cărturar cu o riguroasă formație științifică, poliglot și lingvist de primă mărime, cunoscător profund al culturii tradiționale din Orientul și Sud-Estul Europei și comparatist neîntrecut. Nicolae Iorga îl numea tânărul savant de la Iași, iar Mircea Eliade, cu care a fost în relații apropiate, îl socotea unul dintre cei mai bine pregătiți folcloriști. Cu puțin timp înainte de apariția revistei Zamolxis, istoricul religiilor constata că, dintre români, putea conta doar pe câțiva colaboratori, între care se număra și admirabilul folclorist Petru Caraman. Această părere despre colegul său de generație nu și-a schimbat-o niciodată”.

Impozantul tom îngrijit de etnologul Ion H. Ciubotaru numără circa 650 de pagini și este împărțit în următoarele 12 capitole: Vlăstar de răzeși din Țara de Jos; Elev și student în capitala Moldovei; Între profesia de dascăl și aspirațiile științifice; Întemeietor de familie; Director al Institutului Român din Sofia; În slujba Almei Mater; Anii ostracizării; Sub teroarea Securității; Portret în filigran; Soarta postumelor; Virtuțile recenzentului și O operă pentru eternitate (cu șase subcapitole: Sub semnul înnoirii anului, Bagheta magică, Universul cântecelor bătrânești, Reflexe ale sacralității, Geneză și tehnogeneză și, în sfârșit, Pământ și apă).

Pentru a vă convinge să vă apropiați de volumul etnologului ieșean, adăugăm câteva aprecieri ale profesorului universitar, doctor în filologie, Livia Cotorcea de la Catedra de Slavistică „Petru Caraman” (gest meritoriu, catedra purtându-i numele) a Facultății de Litere din cadrul universității ieșene, cuvinte apărute în revista „Convorbiri Literare” (an CXLII, nr. 11, noiembrie 2008, p. 67-70): „Bine documentat şi cu măsură, autorul cărţii construieşte imaginea eroică a Profesorului care, în timp ce colegii lui erau preocupaţi doar să-şi pună la adăpost familia de dezastrele războiului, cu eforturi epuizante şi cu un curaj lucid, salvează de la nimicire câteva biblioteci din Iaşi şi adună din Basarabia şi Bucovina, devastate de bombardamente şi de tot felul de privaţiuni, cărţile necesare Seminarului de Slavistică din Iaşi, pe care-l visează dotat la nivelul seminarelor din străinătate unde s-a specializat el însuşi. Relatarea plină de detalii cutremurătoare a călătoriilor pe care le întreprinde Petru Caraman în plin război în căutarea cărţii relevă nu numai statura monumentală a acestui om, dar şi singurătatea lui în mijlocul unei lumi care, iubită atât de mult de cărturar, nu se simte nici măcar obligată să-l apere ca cetăţean al ei de anchetele dure ale ruşilor care cataloghează dragostea lui de carte drept jaf”.